Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Micăsasa, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat penal pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, după ce, potrivit anchetatorilor, nu ar fi respectat măsurile dispuse împotriva sa și ar fi continuat să își amenințe concubina.
Incidentul s-a petrecut luni, 4 august, în localitatea Richiș. O femeie în vârstă de 39 de ani a solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, sesizând că este amenințată cu acte de violență de către concubinul său.
În urma intervenției, oamenii legii au completat formularul de evaluare a riscului, rezultatul fiind pozitiv. Ca urmare, a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.
Potrivit cercetărilor efectuate ulterior, acesta nu ar fi respectat măsurile impuse prin ordinul de protecție. Anchetatorii susțin că, în aceeași zi, bărbatul s-ar fi apropiat de locuința femeii și i-ar fi adresat amenințări prin intermediul rețelelor de socializare.
„În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de bărbatul în cauză măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.