Se afișează postările cu eticheta David Cideo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta David Cideo. Afișați toate postările

miercuri, 20 martie 2024

Publicat la 3/20/2024 03:47:00 p.m. de

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Cluj, premiat cu distincția 2024 Leader of the Year

 

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a fost premiat cu distincția Liderul Anului 2024, în cadrul Air Transport Awards.

David Ciceo (foto stânga) a primit distincția Liderul Anului 2024

(FOTO: Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj)


Ceremonia a avut loc cu ocazia evenimentului 2024 Air Transport Symposium, care s-a desfășurat în perioada 17-19 martie 2024 la Atena și la care au participat lideri din industria transportului aerian.

Distincția acordată lui David Ciceo reprezintă recunoașterea eforturilor depuse de-a lungul timpului, a demersurilor și măsurilor pro-active care au fost implementate în procesul de dezvoltare a Aeroportului Cluj, devenit principala poartă aeriană a Transilvaniei și al doilea aeroport din România. Dacă în 1996, pe Aeroportul Cluj traficul de pasageri a fost de aproximativ 30.000 de pasageri, în anul 2023 s-a înregistrat o cifră record de peste 3,2 milioane de pasageri.

Investiții de 140 mil. € la Aeroportul Cluj, în ultimii patru ani

Activitatea din ultimii 4 ani a echipei Aeroportului Cluj, condusă de David Ciceo s-a concretizat prin implementarea mai multor proiecte, finanțate din fonduri europene și fonduri proprii, în valoare totală de peste 140 de milioane de euro, care au condus la dezvoltarea infrastructurii și dotarea aeroportului cu echipamente de ultimă generație în materie de securitate și siguranță, precum și prin creșterea traficului de pasageri, atragerea de noi companii aeriene și noi facilități pentru pasageri și parteneri.

„Sunt emoționat și onorat să primesc acest premiu, având în vedere ceilalți nominalizați pentru aceasta distincție, și mă bucură faptul că mă aflu printre un grup extraordinar de profesionist din industria aviaţiei. Pe de altă parte, mă simt onorat deoarece acest premiu înseamnă, în opinia mea, recunoașterea eforturilor care au contribuit la transformarea Aeroportului din Cluj-Napoca dintr-o bază mică, provincială, care deservea 30.000 de pasageri pe an, într-o poartă de intrare regională semnificativă și al doilea cel mai aglomerat aeroport din România. În ciuda unor circumstanțe dificile, această realizare a fost posibilă datorită eforturilor persistente ale unei echipe devotate de la Aeroportul din Cluj-Napoca, precum și colaborarea continuă a tuturor jucătorilor din industrie la nivel regional, național și european. Sunt profund recunoscător ATN, o prestigioasă platformă din domeniul aviației, și le mulțumesc tuturor pentru acest premiu” - a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj.

„Un leadership inovator va fi esențial în anii următori”

În discursul de întâmpinare a participanților, Dr. Kostas Iatrou, președintele 2024 Air Transport Awards a subliniat: „Pe măsură ce traficul revine la valorile  de dinaintea pandemiei, iar industria își revine după un șoc fără precedent, adaptarea la noua normalitate are propriile provocări. Un leadership inovator va fi esențial în anii următori pentru a consolida reziliența și a spori durabilitatea economică, socială și de mediu a aviației. Toți câștigătorii premiilor din acest an, nu numai că au toate acreditările necesare, dar împărtășesc și această viziune pentru viitorul sectorului nostru, în beneficiul tuturor părților interesate implicate”.

Premiile acordate în cadrul Air Transport Awards 2024 

În cadrul ceremoniei 2024 Air Transport Awards au obținut distincții personalități, organizații și companii prestigioase din aviație:

  • Premiul individual al ATN: Serkan Kaptan, TAV Airports
  • Premiul pentru companii al ATN: Aeroportul Bordeaux
  • Premiul organizației internaționale al ATN: ASA - Asociația Serviciilor Aeroportuare
  • Alianța anului: SkyTeam
  • Producătorul anului: Embraer
  • Aeroportul anului: Aeroportul iGA din Istanbul
  • Compania aeriană a anului: IndiGo
  • Premiul Hermes: Henrik Hololei, Comisia Europeană
  • Premiul „Katerina & George Iatrou” pentru întreaga carieră: Nicholas E. Calio, președinte și CEO, A4A
  • Liderul Anului: Dr. Ing. David Ciceo, Director General, Aeroportul Internațional Cluj

Premiile Air Transport 2024 au fost organizate în parteneriat cu  Hermes – Air Transport Organisation și ATN – Air Transport News.

Air Transport Awards reprezintă o recunoaștere a excelenței și a realizărilor din sectorul aviației și sunt acordate în fiecare an organizațiilor, companiilor și liderilor din industria transportului aerian.

Continuare
    Trimite prin e-mail

joi, 19 octombrie 2023

Publicat la 10/19/2023 05:52:00 p.m. de

Directorul Aeroportului Cluj, prezent la ședința ACI Europe. „Traficul aerian este încă sub nivelul din anul 2019”

 

David Ciceo, Directorul Aeroportului Cluj, a fost prezent la ședința Comitetului de Conducere al Consiliului Internațional al Aeroporturilor – regiunea Europa. Datele prezentate la Bruxelles arată că traficul aerian nu și-a revenit după pandemie.

Foto: Aeroportul Cluj

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, a participat în calitate de membru la ședința Comitetului de Conducere al Consiliului Internațional al Aeroporturilor – regiunea Europa (ACI Europe) care a avut loc la  Bruxelles (Belgia), în data de 19 Octombrie 2023.

Principalele teme de discuție au punctat aspecte legate de evoluția traficului de pasageri, influențat de actualul context geopolitic, blocajele de pe piața muncii, lipsa personalului specializat în domeniul aeroportuar și prețul combustibilului, dar și despre decizia Comisiei Europene de a prelungi termenul pentru acordarea ajutoarelor de stat pentru unele aeroporturi regionale  și companii aeriene până în anul 2027.

De asemenea, în cadrul ședinței s-a vorbit despre necesitatea înființării, la nivelul ACI-Europe, a unui grup de lucru pentru adoptarea și implementarea unei strategii comune care să reducă riscurile legate de  amenințările din zona Cyber Security. Inițiativa vine în contextul în care riscurile asociate amenințărilor de tipul Cyber Security, pe aeroporturi,  au cunoscut în ultimii ani un trend ascendent.

Măsurile care vor trebui implementate de aeroporturi pentru punerea în aplicare a Pachetului Fit for 55, lansat de Comisia Europeană în iulie 2021, cu scopul de a reduce emisiile de carbon în Uniunea Europeană cu 55% până în 2030, s-au numărat printre temele de discuție. Între aceste măsuri sunt folosirea combustibililor alternativi în transportul aerian și obligativitatea de a crea infrastructura necesară pentru alimentarea aeronavelor cu combustibili ecologici.

Comitetului de Conducere al Consiliului Internațional al Aeroporturilor a discutat și despre realizarea unei rețele de transport care să asigure o conectivitate de durată și eficientă la nivelul Uniunii Europene și care să promoveze mobilitatea ecologică.
„Datele prezentate la Bruxelles, cu ocazia ședinței ACI Europe, arată că traficul de pasageri la nivel european este încă sub nivelul celui înregistrat în anul 2019. Se estimează că traficul aerian va reveni la valorile înregistrate înainte de pandemie, până la finalul anului 2024”, potrivit reprezentanților Aeroportului Cluj.

 

Continuare
    Trimite prin e-mail

miercuri, 24 noiembrie 2021

Publicat la 11/24/2021 06:50:00 p.m. de

Aeroportul Cluj va primi finanțare de 9 milioane de lei. Director: „Este vorba despre pierderile suferite în pandemie”

Aeroporturile din România vor primi sprijin financiar pentru a acoperi pierderile din perioada pandemiei de Covid-19. Aeroportul Cluj va primi 9 milioane de lei.


Aeroporturile din România care se confruntă cu pierderi în perioada iulie 2020 și 31 decembrie 2021, din cauza pandemiei de Covid-19, ar putea primi sprijin finanaciar.
Pentru a beneficia de acest sprijin, aeroporturile trebuie să aibă un trafic de pasageri de minim 200.000 de persoane, dar maxim 3 milioane de persoane. Între acestea se numără și cel din Cluj-Napoca.

David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj, a spus că acesta reprezintă un demers al Asociației Aeroporturilor din România.
 
Este vorba despre un demers al Asociației Aeroporturilor din România pentru noi și alte aeroporturi. În acest moment, propunerea a fost avizată și a fost trimisă la Comisia Europeană. Sperăm să fie aprobată cât mai repede de Comisia Europeană, astfel încât aeroporturile din România să poată primi aceste fonduri.
 
9 milioane de lei pentru Aeroportul Cluj
 
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, alături de cel din Timișoara, ar putea primi câte 9 milioane de lei. Aceasta este suma cea mai mare care se acordă.
 
Directorul Aeroportului din Cluj susține că această sumă este una aproximativă și nu este cea finală. Doar la sfârșitul anului 2021 se vor știi cifrele exacte, când rezultatele financiare ale fiecărui aeroport vor fi actualizate: 
„Aproximativ 9 milioane de lei pentru Aeroportul Cluj. Este vorba despre pierderile suferite începând cu data de iulie 2020 până în 31 decembrie 2021, în pandemie. Bineînțeles că ce va primi fiecare aeroport va fi actualizat în funcție de rezultatele financiare de la sfârșitul anului. Deci pot fi diferite aceste sume. Se va primi aprobare pe aceste sume și fiecare aeroport va fi primi suma reală, după o auditare, în funcție de datele financiare, la 31 decembrie 2021”, a declarat pentru David Ciceo. 
2021, un an bun pentru Aeroportul Cluj
 
Anul 2021 a fost unul destul de bun pentru Aeroportul Cluj. În vară au fost mai multe destinații din Cluj decât în aceeași perioadă a anului 2019: 
„Pe Aeroportul Cluj anul acesta a fost destul de bun, peste estimările inițiale. O să avem aproximativ 50% din traficul din anul 2019. Am reușit chiar să avem mai multe destinații în această vară decât în 2019, mai multe companii aeriene. Acestea au fost și motivele pentru care Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca a fost desemnat cel mai bun aeroport din Europa în acest an, în categoria sub 5 milioane de pasageri. Avem un colectiv extraordinar. Am muncit foarte mult pentru a relua traficul și trebuie să mulțumim și să transmitem aprecieri clujenilor, care au fost alături de aeroport ani de zile. Și am simțit sprijinul clujenilor și în acești doi ani”, a adăugat David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.
Aeroportul din Cluj, premiat cu Best Airport Award

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a fost desemnat câștigător la categoria „sub 5 milioane de pasageri” și premiat cu Best Airport Award (Premiul pentru cel mai bun aeroport).
Instituțiile abilitate au ales prin vot cele mai bune aeroporturi, inclusiv cele mai sustenabile, digitalizate și care oferă cele mai bune servicii pasagerilor. Airports Council International (ACI) Europe a anunțat câștigătorii premiilor Best Airport Awards la cel de-al 31-lea congres al Adunării Generale, la Geneva, în Elveția. 
„Premiul de anul acesta la această categorie merge la Aeroportul Cluj, pentru preocuparea de neclintit pe care au avut în perioada pandemiei pentru menținerea locurilor de muncă, prin măsurile luate pentru a redistribui forța de muncă, astfel încât să se adapteze la condițiile de lucru din această criză. Aeroportul este apreciat, de asemenea, pentru recuperarea rapidă a traficului de pasageri. Eforturile aeroportului de a atrage noi rute și companii aeriene prin programul său de stimulente au avut drept rezultate operarea mai multor curse de la Cluj decât înainte de pandemie”, arată reprezentanții ACI Europe.
Continuare
    Trimite prin e-mail