Se afișează postările cu eticheta Ansamblul Târnavele Mediaș. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ansamblul Târnavele Mediaș. Afișați toate postările

marți, 5 iulie 2022

Publicat la marți, iulie 05, 2022 de

Ansamblul Târnavele Mediaș a impresionat la un festival de folclor din Olanda

Ansamblul Târnavele Mediaș a participat, la sfârșitul lunii trecute, la un festival de folclor în Olanda. Este vorba despre Festivalul OpRoakeldais care se desfășoară în Warffum și care a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 55, una jubiliară. În cadrul acestuia, ansamblurile participante și-au prezentat dansurile tradiționale atât pe scena festivalului, cât și în aer liber, pe străzi și în piețe.

 
Festivalul Internațional de Folclor din Warffum a avut invitați artiști din 7 țări de pe întregul mapamond: Chile, Ecuador, Franța, India, Kenya, România și Ungaria. România a fost reprezentată de două ansambluri populare și anume Ansamblul Târnavele Mediaș și Ansamblul Mărginimea din Sibiu. Cele două grupuri sunt formate din 24 de dansatori și 5 instrumentiști.
 
Spectacole în aer liber
 
În cadrul festivalului au avut loc mai multe reprezentații artistice, desfășurate pe parcursul a cinci zile. Acestea s-au desfășurat atât pe scena principală a festivalului, unde au fost prezentate dansuri populare specifice văii Târnavelor, mărginimii Sibiului și văii Hârtibaciului, cât și pe străzile și în piețele din diferite localități din împrejurimi. Totodată, au fost prezentate și porturi tradiționale, costume populare specifice zonei. 
„În cadrul festivalului au avut loc și ateliere de lucru, în cadrul cărora membrii ansamblurilor au avut ocazia să predea cursuri de dans tuturor participanților la eveniment. Festivalul s-a încheiat cu o paradă pe scena principală, acolo unde membrii țărilor participante au făcut schimb de costume tradiționale fiecărei țări” se arată într-un comunicat al Direcției Cultură, Învățământ, Sănătate, Tineret, Sport, Turism, Relații Publice și Relația cu ONG Mediaș, postat pe pagina din rețeaua de socializare Facebook.
Continuare
    Trimite prin e-mail

luni, 13 decembrie 2021

Publicat la luni, decembrie 13, 2021 de

Moș Crăciun, în vizită la Chesler și Șmig!

Membri ai Ansamblului Târnavele din Mediaș au dăruit ieri alimente și produse de igienă persoanelor nevoiașe din satul Chesler și mai multor familii din satul Șmig.

„Am fost impresionanți profund de căldura  și bunătatea cu care am fost primiți, iar oamenii au simțit că de Sfântul Crăciun cineva se gândește și la ei. Încă de dimineață, pregătiți cu multă voie bună și dornici de a face fapte bune, ne-am aventurat pe drumul rău de țară care face legătura cu satul Chesler, iar bătrâneii bucuroși nevoie mare că le mai calcă cineva și lor pragul ne-au primit în casele lor cu mare drag. S-au bucurat că mai văd fețe noi, că mai sunt oameni care mai trec pe la ei, cu o vorbă bună și cu căldură sufletească. Spre seară, după mult timp petrecut cu oamenii frumoși și primitori din Chesler, am ajuns și în Șmig unde câteva familii care au simțit dragostea de la semeni au încheiat ziua cu zâmbetul pe buze. Copilașii s-au bucurat la primirea dulciurilor și fructelor primte în dar, iar părinții, cu ochii în lacrimi, nu știau cum să ne mulțumească. Este minunat să vezi fericirea oamenilor și să dăruiești, este minunat să simți farmecul sărbătorilor de iarnă și să oferi ajutor unor oameni care au nevoie. Mulțumim tuturor celor care au donat și s-au implicat pentru cauza noastră și mulțumim membrilor ansamblului Târnavele din Mediaș, care au depus efortul de a distribui darurile! Dumnezeu lucrează prin oameni!֧“, a transmis Școala de Dans Popular „Vasile Stoia“.


Continuare
    Trimite prin e-mail