Primăria Municipiului Mediaș a găzduit joi, 25 iunie
2026, o întâlnire festivă deosebit de emoționantă, dedicată recunoașterii
publice și premierii membrilor echipei de robotică „The Resistance“.
Evenimentul, desfășurat în Sala Mare de ședințe, a reunit elevi, părinți,
profesori coordonatori, sponsori și reprezentanți ai administrației locale,
într-un gest de profundă recunoștință pentru performanța de top mondial
obținută de tinerii medieșeni.
În perioada 17–21 iunie 2026, echipa „The Resistance“ a reprezentat cu mândrie Mediașul și România la European Premier Event 2026 din Eindhoven, Olanda. Competiția, de o anvergură impresionantă, a reunit 105 echipe de elită din peste 30 de țări.
Performanța tinerilor din Mediaș este cu atât mai valoroasă cu cât „The Resistance“ este prima și singura echipă din județ calificată la o competiție internațională de la înființarea programului FIRST Tech Challenge în România. Prin rezultatele remarcabile obținute în cadrul Programului Național de Educație STEM, acești elevi pasionați au demonstrat un nivel înalt de excelență, determinare și viziune inovatoare.
„Primăria Municipiului Mediaș adresează cele mai sincere felicitări acestor tineri extraordinari pentru performanța deosebită de la Eindhoven. În spatele acestui succes de răsunet se află o muncă titanică, dar și susținerea necondiționată, echilibrul și valorile oferite de părinți. Cu acest prilej celebrăm excelența în educație și inovație și dorim să le arătăm acestor copii că întreaga comunitate este mândră de ei”, a declarat Primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.
În cadrul întâlnirii, primarul Gheorghe Roman a oferit membrilor echipei un trofeu și premii, iar Liceului Teoretic „Roth – Oberth“ o diplomă de excelență. De asemenea, părinții și sponsorii prezenți la eveniment au avut oportunitatea de a urmări activitatea echipei de robotică în cadrul unui meci demonstrativ organizat cu acest prilej.
.jpeg)


.jpeg)
.jpeg)


.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
.jpeg)

.jpeg)
.jpeg)

.jpeg)