luni, 11 mai 2026

Publicat la 5/11/2026 10:23:00 a.m. de

„Orgelsommer Mediaș 2026” – o vară a dialogului muzical între culturi, tradiții și sonorități rare

După debutul seriei de concerte din stagiunea 2026, în care publicul i-a putut descoperi pe Rain Sultanov și Hikmat Baba-Zada din Azerbaidjan, stagiunea „Orgelsommer Mediaș” își continuă parcursul internațional și propune, în luna mai, un eveniment de o rară finețe artistică.


Pe 18 mai, la Biserica Evanghelică Sf. Margareta din Mediaș, publicul este invitat să o asculte pe artista japoneză Chiyo Hagiwara, care va împleti sonoritățile tradiționale ale clopotelor japoneze „senzonshō” cu acordurile impunătoare ale orgii, într-un dialog sonor între Orient și Europa, între ritual și arhitectură muzicală occidentală.

Evenimentul deschide practic seria extinsă a stagiunii de vară „Orgelsommer Mediaș 2026”, desfășurată în perioada iunie–septembrie, cu concerte săptămânale programate în fiecare luni, de la ora 19:00, și o serie de evenimente speciale ce transformă orașul într-un veritabil centru al muzicii organistice și camerale europene.

Stagiunea reunește artiști și ansambluri din întreaga lume – de la Leipzig, Zürich și Boston, până la București, Cluj-Napoca, Coimbra sau Timișoara – confirmând profilul internațional al proiectului. Publicul va avea ocazia să asculte atât recitaluri de orgă solo, cât și concerte camerale, muzică corală, proiecte interdisciplinare sau chiar spectacole dedicate copiilor.
Printre momentele de referință ale programului se numără concertul coral al Gewandhauschor Leipzig alături de Corul Familiei din Mediaș (6 iulie), recitalurile de orgă susținute de artiști internaționali precum Matthias Wamser, Wolfram Hoppe sau Justin Brueggemann, dar și proiecte cross-over precum „Levitation”, cu Stefan Rusconi și Tobias Preisig, sau performance-ul multimedia „Păpușa de sunete”, dedicat artistei France Gall.
Stagiunea include și producții speciale realizate în parteneriat cu ICon Arts Festival, Asociația Siebenbürgen Opera sau Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, consolidând astfel o rețea culturală extinsă în spațiul central-european.


Biserica Evanghelică Sf. Margareta din Mediaș, una dintre cele mai importante repere istorice și arhitecturale ale orașului, e în continuare o scenă vie a dialogului muzical contemporan, în care orga – instrument central al stagiunii – este redescoperită în forme neașteptate.

„Orgelsommer Mediaș” continuă până în 21 septembrie, cu un program ce promite să aducă împreună tradiția, experimentul și diversitatea culturală într-unul dintre cele mai longevive proiecte muzicale estivale din Transilvania.

Calendarul evenimentelor Orgelsommer Mediaș 2026

18.05.2026* Chiyo Hagiwara | Yamato JP | senzonshō (clopote japoneze), orgă
12.06.2026* Asociația Siebenbürgen Opera | Cluj-Napoca RO | muzică vocală
15.06.2026 Fabián Greš | Košice SK | orgă
22.06.2026 Matthias Wamser | Zürich CH | orgă
23.06.2026* ora 20:00 Fado care ne unește – Carolina Pessoa & Luís Travassos | Coimbra, Lisabona PT | voce, chitară (Festivalul Internațional de Teatru Sibiu)
26.06.2006* ora 17:00 Jona – musical pentru copii | Zilele Biblice pentru Copii | Mediaș RO
29.06.2026 Duo Kitharsis: Alexandra Petrișor & Dragoș Horghidan | București RO | chitare
06.07.2026 Gewandhauschor Leipzig & Familienchor Mediasch | Leipzig, Mediaș DE-RO | muzică corală
09.07.2026* Matei Ioachimescu, Horațiu Roman & studenții Summer Music Hub | Universitatea de Vest Timișoara RO | flaute
13.07.2026 Wolfram Hoppe | Dresda DE | orgă
20.07.2026 Justin Brueggemann | Boston US | orgă
27.07.2026 Romanian Guitar Quartet | București RO | chitare | Turneul național Anotimpuri (deschiderea ICon Arts Festival )
30.07.2026* Păpușa de sunete: schiță de portet France Gall – Irina-Margareta Nistor, actrița Irina Săulescu, Edith H. Toth, Radu Rădescu | București, Mediaș RO | spectacol cu proiecții video și muzică live | lectură, pian/orgă (FDGR Mediaș)
01.08.2026* Corul și Orchestra Națională Gloria Dei, dirijor: Sebastian Felea | Cluj-Napoca RO | muzică sacră
03.08.2026 Irene Roth-Halter | Tägerwilen CH | orgă
10.08.2026 Stefan Barcsay, Liv Müller | Augsburg, Mediaș DE-RO | chitară, orgă
17.08.2026 László Kristófi | Budapesta HU | orgă
24.08.2026 Peter Kleinert | Frauenstein DE | orgă
27.08.2026* Levitation – Stefan Rusconi, Tobias Preisig | Zürich CH | orgă, vioară
31.08.2026 Cipriana Smărăndescu, Előd Gábor | Roma, Brașov IT-RO | orgă, vioară barocă
07.09.2026 Duo Olivia Iancu & Claudiu Lobonț | București RO | lăute
14.09.2026 Noémi Miklós | Cluj-Napoca RO | orgă
21.09.2026 Perspective: tablouri sonore – The Globetrotters | Leipzig, Mainz, Cluj-Napoca, București DE-RO | flaut, vioară, violoncel, pian, orgă, voci, percuție, electronice, lectură (FDGR Mediaș)
23.09.2026* Iter Musicum Europae | Asociația Festivalul Baroc Timișoara RO | voce, lăută, viola da gamba, flaut drept, clavecin (AFCN)
*concerte/evenimente extraordinare
    Trimite prin e-mail