marți, 28 aprilie 2026

Publicat la 4/28/2026 09:06:00 a.m. de

Medieşenii sunt aşteptaţi în număr mare să petreacă de 1 Mai în zona Barajului Ighiș

Medieşenii sunt aşteptaţi în număr mare să petreacă de 1 Mai la Barajul de la Ighişu Nou. Primăria Municipiului de pe Târnava Mare organizează o manifestare dedicată tuturor persoanelor interesate, care va cuprinde recitaluri ale unor artişti de renume ai muzicii populare românești precum Cornelia și Lupu Rednic, Ciprian Roman, Liliana Laichici, Mariana Anghel, dar și ale unor artiști și ansambluri locale. Serbarea câmpenească din data de 1 mai va fi organizată de Primăria municipiului de pe Târnava Mare cu sprijinul Asociației Mediaș 750 de Ani.
 
 
Pe parcursul zilei de 1 Mai, barajul de la Ighișu Nou se va transforma în locația perfectă pentru o petrecere câmpenească. Ca în fiecare an, Primăria Municipiului de pe Târnava Mare, va organiza o manifestare dedicată tuturor persoanelor interesate. Aceasta va cuprinde recitaluri ale unor artişti de renume ai muzicii populare românești, dar și ale unor artiști și ansambluri locale. Medieşenii sunt aşteptaţi în număr mare și să petreacă această zi împreună.
 
Eveniment de tradiție
 
Maialul se va desfaşura pe data de 1 mai, începând cu ora 11:00 în zona Barajului de la Ighişu Nou. Manifestarea a ajuns la cea de-a paisprezecea ediţie în municipiul de pe Târnava Mare. „Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, va organiza vineri, 1 mai 2026, începând cu ora 11:00, tradiționala «Serbare câmpenească», în zona Barajului Ighiș. Evenimentul promite o zi plină de voie bună, muzică și tradiții autentice românești, reunind pe scenă artiști consacrați ai folclorului, dar și tineri interpreți talentați.” spune Oana Antipa, Inspector de specialitate în cadrul Direcției de Cultură a Primăriei Municipiului Mediaș.
 
Artişti de renume
 
Bere, mici, muzică bună, distracţie, coroborate cu vremea care se anunță frumoasă şi călduroasă, vor fi ingredientele evenimentului organizat la Mediaș de 1 Mai. Ca și în anii anteriori, medieşenii care vor veni să petreacă împreună această zi la Barajul de la Ighişu Nou, vor avea parte de un program artistic bogat. Pe scena special amenajată vor urca artişti de renume ai muzicii populare româneşti, dar și soliști și ansambluri din Mediaș și zonă. „Printre invitații speciali se numără Cornelia și Lupu Rednic, Ciprian Roman, Liliana Laichici, Mariana Anghel, precum și Ciprian și Mihaela Istrate, alături de grupuri instrumentale. Publicul va avea ocazia să îi urmărească și pe Costel Popa, Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Jessica, Natalia și Alin Matyas, Bianca și Diana Crețu, Ioana Creț, Aurica Bacea, George Cătană, Dan Filuț Tabără, Cosmina Fulea și Vasile Pădure. Evenimentul va fi prezentat de Codruța Turcu. Atmosfera va fi completată de momente coregrafice susținute de ansamblurile de dansuri populare «Târnavele» și «Muguri de pe Târnave» din Mediaș, precum și de Ansamblul Artistic Profesionist «Drăgan Muntean» din Deva. Invităm toți medieșenii să participe în număr cât mai mare, pentru a petrece ziua de 1 Mai într-un cadru festiv, dedicat tradițiilor și comunității”, mai spune Oana Antipa.
 
În cinstea primăverii
 
Maialul este o serbare câmpenească în cinstea primăverii. Dedicată la origine zeului vegetaţiei, protector al vitelor, cailor, holdelor, viilor şi livezilor, se mai numeşte şi Arminden şi este celebrată la 1 mai.

 

    Trimite prin e-mail