luni, 7 iulie 2025

Publicat la 7/07/2025 09:35:00 a.m. de

Bazinul de înot didactic din Mediaș, după un an de la începerea activității

Dat în folosință anul trecut, Bazinul de înot didactic din Mediaș are o activitate intensă. În timpul anului școlar, dimineața este folosit gratuit de elevi de la fiecare școală și liceu din municipiu, după un calendar bine stabilit, iar după-amiaza e cu acces general, pentru toți cei interesați de mișcare și un stil de viață sănătos, acest program fiind extins pe perioada vacanțelor. Deja i-au trecut pragul aproape 8000 de medieșeni, copii și adulți. De asemenea, pe lângă elevii care au acces gratuit într-un cadru organizat, și-au făcut abonamente nu mai puțin de 130 de adulți și 90 de copii.

 
Peste 4.000 de adulți și peste 3.800 de copii au beneficiat deja de facilitățile pe care le oferă Bazinul de înot didactic situat pe strada Blajului nr. 4A, pentru recreere, inițiere în înot sau pentru antrenamente. Reamintim, Primăria Municipiului Mediaș, prin Club Sportiv Municipal Mediaș, a inaugurat bazinul în aprilie 2024, fiind singurul de acest fel deschis în județul Sibiu. „Vă îndemn să profitați de acest bazin de înot realizat la cele mai înalte standarde pentru a face cât mai mult sport, atât dumneavoastră, dar mai ales copiii noștri“, declara atunci Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.
 
Pentru întreaga familie
 
De când a început activitatea la acest bazin, prin programul școlar, un număr de 232 elevi au beneficiat de acces gratuit pentru desfășurarea orelor de sport. De asemenea, au fost emise 130 de abonamente pentru adulți și 90 de abonamente pentru copii, ceea ce denotă un interes crescut din partea medieșenilor pentru adoptarea și menținerea unui stil de viață activ și sănătos.
Pe perioada verii, Clubul „Delphin” își continuă antrenamentele de inițiere și perfecționare în înot, aproximativ 220 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 16 ani beneficiind de dotările bazinului. „Totodată, Bazinul de înot didactic este disponibil pentru toți medieșenii, astfel încât îi invităm pe cei interesați să descopere beneficiile înotului într-un spațiu modern, sigur și prietenos. Aici își pot desfășura activitățile înotătorii începători, precum și cei experimentați, bazinul oferind programe adaptate pentru toate vârstele. Astfel, copiii și adulții deopotrivă își pot petrece timpul liber la bazinul de înot, unde relaxarea, distracția și menținerea unui stil de viață sănătos sunt obiective pentru întreaga familie.”, au transmis reprezentanții municipalității.
 
„Bijuteria” din Vitrometan
 

Bazinul de înot didactic a fost construit pe strada Blajului din cartierul Vitrometan, în curtea Școlii Gimnaziale Constantin Ioan Motaș, pe o suprafață de cca 3.200 metri pătrați. Este dotat cu vestiare pentru elevi și profesori, grupuri sanitare, cabinet de prim ajutor, instalații electrice, termice, sanitare, de ventilație și de climatizare. Are o adâncime variabilă, între 1,20 și 1,80 metri. De asemenea, în zona bazinului de înot s-au amenajat accesul carosabil și pietonal, zone verzi, parcări auto, obiectivul fiind dotat de asemenea cu iluminat arhitectural și sistem de supraveghere video. În valoare de aproape 10 milioane de lei, investiția a fost finanțată prin Compania Națională de Investiții, fiind singurul proiect de acest fel din județul Sibiu aprobat și finalizat. Se adresează uzului didactic, pentru practicarea înotului de către elevi și preșcolari, precum și cetățenilor care doresc să practice acest sport.


    Trimite prin e-mail