joi, 15 mai 2025

Publicat la 5/15/2025 03:01:00 p.m. de

A fost semnat contractul pentru darea în administrare a noii creșe din municipiul Mediaș

 

Astăzi, a fost semnat la sediul Primăriei Municipiului Mediaș Contractul de administrare încheiat între Municipiul Mediaș și Grădinița cu program prelungit „Pinocchio” pentru darea în administrare a imobilului construcție creșă, împreună cu dotările acestuia și a terenului aferent de pe strada Blajului nr. 4A.



Astfel, creșa va deveni structură a grădiniței și va fi administrată de această unitate de învățământ.

Creșa a fost inaugurată în luna martie 2025, în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Atilla. Construcția are o suprafață de 3000 metri pătrați și va cuprinde 4 grupe, cu o capacitate totală de 40 de locuri, 3 nuclee funcționale (zona destinată copiilor, zona administrativă și zona spațiilor tehnico – gospodărești),  dormitoare, camere de joacă, vestiare, grupuri sanitare, spații pentru luat masa, cabinet medical și spații cu funcțiuni auxiliare.



Acest obiectiv de investiții a fost realizat în cadrul proiectului „Construire, echipare și operaționalizare creșă mică din municipiul Mediaș“. Finanțarea construcției a fost asigurată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.” – S.A. - Programul Național de Redresare și Reziliență, Subprogramul „Unități și instituții de învățământ de stat“, iar racordarea la rețelele de utilități a fost asigurată din bugetul local al municipiului Mediaș.

„Dacă în luna martie a acestui an, în prezența d-lui ministru al Dezvoltării am făcut recepția creșei din cartierul Vitrometan, astăzi am dat în administrare această creșă Grădiniței „Pinocchio”. De astăzi înainte, medieșenii care au copii și care doresc să îi ducă la această creșă, pot să se intereseze și să ia legătura cu doamna director Manciu de la Grădinița „Pinocchio”, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

    Trimite prin e-mail