Anul acesta se
împlinesc trei decenii și jumătate de transport electric în municipiul de pe
Târnava Mare. Cu acest prilej,
societatea Meditur în parteneriat cu Primăria Mediaș, a organizat la sediul
municipalității întrunirea Comitetului Director al Federației Transportatorilor
Urbani, Suburbani și Metropolitani de Călători din România. În cadrul acesteia
a fost prezentat un scurt istoric al transportului electric în România.
Municipiul Mediaș a fost a șasea localitate din țară în care în care s-a
realizat o rețea de troleibuze în anul 1989.
Sala mare de ședințe
a Primăriei Mediaș a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute întrunirea
Comitetului Director al Federației Transportatorilor Urbani, Suburbani și
Metropolitani de Călători din România. Evenimentul a fost prilejuit de sărbătorirea
a 35 de ani de transport electric cu troleibuzul în municipiul Mediaș și a fost
organizat de către societatea Meditur în parteneriat cu Primăria municipiului de
pe Târnava Mare. Au participat Liviu Neag, Președintele Federației T.U.S.M.C.,
Primarul Gheorghe Roman, reprezentanți operatorului de transport local și
invitații acestora.
Trecut, prezent și
viitor
În cadrul ședinței desfășurate
la sediul Primăriei Mediaș a fost prezentat un scurt istoric al societății de
transport public, proiectul aflat în implementare și cele aflate în proces de
licitație. Societatea locală de transport public a fost înființată în anul 1953
și a activat pe lângă Sfatul Popular Orăşenesc. În acest moment, în municipiul
Mediaș, societatea Meditur deservește un număr de cincisprezece trasee. „Consider
că este un eveniment special. Nu pot decât să felicit conducerea Meditur că a
organizat un astfel de eveniment. Mă bucură faptul că am primit felicitări din
partea Asociației transportatorilor pentru că nu am renunțat la transportul
public electric. În Mediaș acesta se va relua după finalizarea lucrărilor pe
străzile Blajului și Baznei, lucru care nu va mai dura foarte mult”, a spus
Primarul Gheorghe Roman.
Bani europeni
Anul acesta a fost finalizat
proiectul intitulat „Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de
transport public electric pentru creșterea nivelului de siguranță și eficiență în
circulație”, având o valoare de 11 milioane de Euro, proiect câștigat de municipiul
Mediaș. În urma implementării acestui proiect a fost creată aplicația mobilă
Meditur, au fost constituite stații noi pentru mijloacele de transport în
comun, au fost extinse 2 tronsoane stradale principale de circulație. De
asemenea, au fost achiziționate 2 stații de redresare, 3 troleibuze noi și 2
automate noi de eliberare carduri, achiziție de bilete și plata cu cardul. Totodată,
au fost modernizate de 3 stații, a fost implementat un sistem nou de semaforizare
și monitorizare video a traficului și au fost reabilitate 4 poduri rutiere. În
momentul de față se află în desfășurare 2 licitații de achiziționare a 5
troleibuze, 1 autobuz electric și 16 autobuze electrice pentru viitorul
transport metropolitan.
Scurt istoric
Societatea Meditur prestează
serviciul de transport public local de călători încă din 1953 şi a funcţionat
sub coordonarea autorităţilor locale. În 1990, parcul auto era compus din şase
troleibuze articulate şi 16 autobuze, toate de producţie autohtonă, care
efectuau integral transportul de călători în oraş, în satul Ighişul Nou şi
comunele limitrofe. În 1992, prin decizia Prefecturii Sibiu, devine prima regie
autonomă din ţară care se desprinde de regia judeţeană de transport public şi îşi
desfăşoară activitatea în mod autonom până în 1995, când se uneşte cu Regia de
Gospodărie Comunală, iar ulterior, în 1997, devine societate pe acţiuni. La ora
actuală, Meditur are unic acţionar Consiliul Local şi funcţionează ca operator
de transport public local din Mediaş.