marți, 2 mai 2023

Publicat la 5/02/2023 11:33:00 p.m. de

Incendiu la o hală în localitatea Târnava

 

Pompierii Detașamentului Mediaș au intervenit de urgență în această seară în localitatea Târnava, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală de depozitare materiale de construcții.

Foto: ISU Sibiu

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor incendiul se manifesta cu flacără la peretele exterior al halei, ce era confecționată din panouri metalice, precum și la un tablou electric.

”Pompierii au salvat o parte din utilajele depozitate în hală, însă incendiul a afectat în totalitate instalația electrică, a ars o suprafață de aproximativ 20 mp din hală și tot interiorul a fost afectat de fum.

Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit produs la tabloul de distribuție electrică”, explică Sg. maj. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

Din fericire nu au fost înregistrate victime.

 

    Trimite prin e-mail