miercuri, 19 octombrie 2022

Publicat la 10/19/2022 03:32:00 p.m. de

Se fac înscrieri la ciclism

Inițiativa pasionaților de ciclism din Mediaș de a avea o secție în cadrul Clubului Sportiv Municipal ajunge la faza practică. Transformată în proiect de hotărâre de către primarul Gheorghe Roman și introdusă pe ordinea de zi a Consiliului Local din luna august, această inițiativă s-a conturat prin înființarea secției de ciclism. Acum se fac înscrieri.

„Clubul Sportiv Municipal Mediaș are o nouă secție sportivă, cea de ciclism. În luna august a acestui an a avut loc modificarea HCL nr. 95/ 2017. Structura sportivă se va organiza pe următoarele ramuri de secții sportive: baschet, tenis de masă, atletism, fotbal, tenis, automobilism sportiv, șah și ciclism.

Iubitorii de ciclism sunt așteptați să se înscrie la noua secție a clubului nostru. Pentru detalii ne puteți contacta telefonic la numărul 0269 803 843 sau pe e-mail la adresa: clubsportivmedias@gmail.com”, se arată într-un comunicat al CSM Mediaș.

Ciclismul este un sport tot mai îndrăgit în Mediaș, își motiva primarul Gheorghe Roman inițiativa de a înființa secția de ciclism. „Indiferent de vârstă, medieșenii se bucură de la an la an în număr tot mai mare de beneficiile acestui sport. (...) Consider că doar astfel putem să îi ajutăm să performeze pe tinerii orașului care îndrăgesc ciclismul“. 
    Trimite prin e-mail