Schimbarea la față. Istoricul sărbătorii

În fiecare an, pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, care are drept semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său, scrie Monitorul de Cluj.

„Schimbarea la Faţă a Domnului, sărbătoarea ortodoxă, a fost asimilată sărbătorii ce marchează despărţirea de vară, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp. Îngălbenesc frunzele, se răcesc apele, pleacă păsările migratoare, târâtoarele şi insectele se pregătesc să intre în pământ, adăpostindu se peste iarnă. Constituie de asemenea un moment important al calendarului viticol: în această zi nu se lucrează şi se face pomană la biserică cu poame din noua recoltă. Tot acum se adună şi plante de leac. Prin etimologie populară, Obrejenie aduce după sine probozirea (certarea) celor neascultători, ocărârea lor în decursul anului ce vine”, scrie Antoaneta Olteanu, în volumul „Spaţiul şi timpul în tradiţiile româneşti”.

Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III. În calendar ortodox 2022, ziua este însemnată cu cruce roșie pe data de 6 august.

Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este prin excelenţă sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice.

Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

Domnul a venit la muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el şi ucenicii şi mult popor. Dar, de vreme ce obiceiul Domnului Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, în deosebi de ucenicii săi, de aceea a lăsat sub munte poporul şi pre ucenicii săi, şi a luat numai pre trei dintr-înşii: pre Petru, pre Iacov şi pre Ioan. Dormind ei, Iisus Hristos s-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii sale. Apostolii, deşteptându-se, au văzut slava lui cea negrăită, faţa luminoasă ca soarele, hainele lui albe ca zăpada (Vieţile sfinţilor, XII, pp. 156-157).

Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor:„Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).

Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte. Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă. Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.

Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.

Mii de pelerini din România merg în fiecare an de Schimbarea la Faţă pe Muntele Tabor , singurul munte izolat din Israel, care se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor se mai numeşte Muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos.

Cei care au sărbătorit Schimbarea la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor povestesc că, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii ortodoxe, un nor luminos, care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. Norul apare o singură data pe an, întotdeauna în acelaşi loc, în direcţia Nazaretului, şi la aceeaşi vreme, până noaptea târziu.

În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei.

Schimbarea la Faţă mai este numită în popor şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greaca a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.

În satele româneşti încă mai este păstrat viu spiritul acestei sărbători, de care sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.

Se spune că aceia care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.

Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.

În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beţie, tutun, preacurvie, etc.) sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi.

Biserica a rânduit ca, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii.

În această perioadă să sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora.

Pe cine doare capul la Schimbarea la faţă, acela un an de zile păţeşte de durere (Mangiuca, 1882, p. 25). Probajele le cred bătrânii nişte sfinte lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru a face dreptate între oameni. Ca pedeapsă la un om pentru un rău ce-l face, sfintele îl proboză pe om şi, dacă omul nu se pocăia, trebuia să moară. În acea zi fiecare femeie, fată, băiat, bărbat se fereşte de a se ocărî unul pe altul, căci tot anul nu trăieşte decât în sfadă cu alţii (Speranţia, VIII, f. 356). Multe gospodine se păzesc ca să nu mănânce mere, pere sau perje până la această zi; în această zi însă se pot mânca, deoarece cerul este deschis. La această sărbătoare se dezleagă mâncarea poamei sau a strugurilor, când se şi duc la biserică spre a se sfinţi. Cel care mănâncă struguri înainte de această zi îşi afuriseşte maţele (Pamfile, 1997, p. 145).

Fetele nu se spală, pentru că altfel părul nu le-ar mai creşte, cum nici iarba nu va mai creşte începând cu această zi de început al toamnei (Pamfile, 1997, p. 146). Se ţine din cauza trăsnetului (Speranţia, I, f. 44 v). Se ţine pentru ars (Speranţia, I, f. 425 v). E rea de ploşniţe; nu se spală nimic în casă (Speranţia, III, f. 189 v).

Era ultima zi când plantele mai erau bune de leac (Şerban, p.85). Se dezleagă mâncarea poamei sau a strugurilor, care sunt duşi la biserică pentru a fi sfinţiţi (Moşii de Schimbarea la faţă; Pamfile, 1997, p. 145). Boabele de struguri desprinse de pe ciorchini şi sfinţite se numesc „colivă de struguri“. Gustatul primei boabe de strugure se făcea după un ritual din care nu lipsea formula de consacrare pronunţată cu voce tare: „Boabă nouă în gură veche!“ (Ghinoiu, 1999, p. 151). Se duc faguri de miere la biserică (Pamfile, 1997, p.145). Pentru bunul mers al vieţii şi al treburilor: Se ţine pentru roadele viilor (Speranţia, I, f. 61 v).

În această zi culeg coarne şi sunt bune pentru femei, la naştere. Cei care vor ţine sărbătoarea le va naşte femeile uşor (Speranţia, II, f. 231 v).

Omul care are dor de ochi se uită după berze, ca dorul să se ducă cu ele (Speranţia, V, f. 227). Pescarii era bine să dea de pomană câte o bucată de peşte, ca să aibă noroc la prins, iar ploile de toamnă, care umflau Jiul, să bage mult peşte în bălţile mărginaşe (Şerban, p.85).