sâmbătă, 5 februarie 2022

Publicat la 2/05/2022 09:33:00 a.m. de

Gaz Metan se îndreaptă spre faliment

Întâlnirea de ieri de la sediul Primăriei, inițiată de primarul Gheorghe Roman, după ce Gaz Metan a solicitat sprijinul municipalității pentru continuarea activității, a lăsat să se înțeleagă că soarta clubului e pecetluită. Cu datorii care depășesc 15 milioane de lei și sponsori cu bugete limitate, chiar dacă se numesc Romgaz, Transgaz sau Primăria Mediaș, drumul spre faliment pare sigur. O soluție salvatoare ar fi găsirea unui investitor, însă din experiența celorlalte echipe românești aflate în astfel de situație nu prea există minuni în această perioadă.

 
Situația grea în care se află clubul a fost dezvăluită chiar de primarul Gheorghe Roman:
 
„Luând act de situația financiară în care se află CS Gaz Metan Mediaș, am invitat astăzi la sediul Primăriei Mediaș atât pe reprezentanții sponsorilor tradiționali (Romgaz și Transgaz), cât și pe cei ai clubului.
Cu acest prilej am aflat că datoria CS Gaz Metan Mediaș depășește astăzi 15.000.000 lei, adică peste 3.000.000 euro, o datorie extrem de mare care pune  clubul într-o situație delicată.
Am convenit să ne reîntâlnim în data de 11 februarie timp în care fiecare dintre cei prezenți va analiza documentele financiare primite.
 
La finalul întâlnirii s-a concluzionat că există trei căi de abordare a situației actuale:
 1. finanțarea în continuare a clubului de către Romgaz, Transgaz și Primăria Mediaș - variantă puțin plauzibilă având în vedere datoria extrem de mare acumulată
 2. găsirea unui finanțator serios care să susțină clubul alături de Romgaz, Transgaz și Primaria Mediaș
 3. declararea falimentului și înființarea unui nou club al orașului, condus de oameni devotați și credibili care iubesc sportul și Mediașul
Le mulțumesc tuturor celor care au participat la această întâlnire și vă asigur de faptul că orice idee constructivă este binevenită.“, a transmis primarul Gheorghe Roman
 
Printr-o adresă înregistrată la Primăria municipiului Mediaș la sfârșitul lunii ianuarie, Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș solicitase sprijinul autorităților locale în vederea identificării unor soluții pentru depășirea situației financiare delicate în care se află. Astfel, la inițiativa primarului Gheorghe Roman, vineri a fost programată la sediul municipalității o întâlnire la care au fost invitați să participe reprezentanții companiilor Romgaz și Transgaz, respectiv cei ai Clubului Sportiv Gaz Metan. Scopul a fost acela de a se găsi soluții în vederea sprijinirii clubului, astfel încât tradiția în practicarea sportului de performanță medieșean să se mențină.
    Trimite prin e-mail