luni, 13 decembrie 2021

Publicat la 12/13/2021 09:47:00 a.m. de

O familie a dorit să-şi dezgroape ruda decedată de COVID-19, pentru a o putea îmbrăca

O familie din Sibiu a dorit să-şi dezgroape ruda decedată de COVID-19 în urmă cu un an, pentru a o putea îmbrăca şi a-i face o slujbă, însă cererea a fost respinsă, pentru că înmormântarea s-a făcut în 2020, după legea de atunci, iar legislaţia din prezent nu se poate aplica retroactiv, potrivit medicului legist Silviu Morar.


Chiar am avut solicitări de genul exhumarea actuală ca să-l vadă încă o dată, deşi există o procedură clară reglementată de identificarea cadavrului, înainte de a fi sigilat în acel sac impermeabil, din considerente, zic eu, normale, de protecţia sănătăţii publice, totuşi au dorit din nou acum, cum s-a relaxat legislativ, să-i facă o slujbă, dar asta nu e posibil la momentul actual. L-au identificat, dar suferă că nu au putut la momentul respectiv, acum un an, să facă toate slujbele şi toate procedurile, inclusiv asta (îmbrăcarea celui decedat n.r.)”, a declarat, pentru AGERPRES, Silviu Morar, medicul legist şef al Serviciului Judeţean de Medicină Legală al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Potrivit medicului sibian, a fost o singură solicitare pentru dezgroparea unui decedat de COVID-19, îngropat în 2020, când pacienţii infectaţi care mureau nu puteau fi îmbrăcaţi, ci puşi direct în saci sigilaţi.
Medicul legist şef de la Sibiu a înţeles suferinţa familiei, însă le-a explicat că nu le poate aproba solicitarea, pentru că nu există o procedură. „Nu se poate face, pentru că legea nu se aplică retroactiv”, a spus medicul.

La începutul pandemiei, decedaţii infectaţi cu SARS-CoV-2 nu mai erau îmbrăcaţi, ci le erau sigilate trupurile în saci de plastic şi ulterior puşi în sicrie. De asemenea, nu se putea face privegherea celui decedat de COVID-19, în anul 2020, după tradiţia ortodoxă. AGERPRES
    Trimite prin e-mail