duminică, 23 mai 2021

Publicat la 5/23/2021 09:18:00 a.m. de

Raluca Turcan: România este singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber

 România este singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber, iar dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în materie de vaccinare trebuie să existe cât mai multe centre mobile, instituţiile să colaboreze între ele iar procesul să meargă în mediul rural, a declarat ieri ministrul Muncii, Raluca Turcan.


Aceasta a fost prezentă la inaugurarea unui centru mobil de vaccinare într-un autobuz etajat în Portul Tomis.

„Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în materie de vaccinare, trebuie să existe cât mai multe astfel de centre mobile, instituţiile să colaboreze între ele, e important să meargă procesul vaccinării în mediul rural, să ne apropiem de persoanele vârstnice, care nu au posibilitatea, întotdeauna, să se deplaseze pentru vaccinare, şi în felul acesta să putem, ca ţară, undeva în luna august să ne apropiem de un procent de 50% populaţie imunizată. Suntem singura ţară care are la dispoziţie vaccinuri la liber, iar lucrul acesta se desfăşoară fără niciun fel de problemă. De asemenea, suntem, ca ţară, în top european în privinţa posibilităţilor de vaccinare în funcţie de cei care aleg să se vaccineze(…)În mai puţin de 5 luni de la apariţia vaccinului România a avut o rată a vaccinării bună şi exemplară la nivelul Uniunii Europene”, a afirmat ministrul citat de Agerpres.

Potrivit ministrului, procesul de vaccinare trebuie să continue şi să fie din ce în ce mai intens în primul rând cu persoanele vaccinate cu prima doză.

„Să se desfăşoare acest sezon estival fără griji, fără probleme şi oamenii să simtă că revin la normalitate. Singura soluţie pentru a reveni la normalitate este vaccinarea”, a subliniat şeful de la Muncă.

Aceasta consideră că, pentru ca procesul vaccinării să se deruleze bine şi în mediul rural, soluţia sunt caravanele mobile admiţând, însă, că sunt mici sincope la personalul care să se deplaseze în aceste caravane.

    Trimite prin e-mail