vineri, 8 ianuarie 2021

Publicat la 1/08/2021 06:12:00 p.m. de

Trafic în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu atrage atenția asupra condițiilor de trafic din următoarele ore.

În tot județul ninge încă de dimineață, iar pe unele porțiuni de drum s-a așternut deja un strat de zăpadă. „Iarna își face simțită prezența, cu fiecare fulg care se așează pe carosabil. Circulați cu viteză redusă îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în condiții de carosabil ud/umed, acoperit cu polei, ninsoare, vizibilitate scăzută. Măriți distanța între mașini astfel încât să puteți opri la timp în cazul unui incident neprevăzut. De asemenea, nu frânați brusc! Conduceți cu grijă! Condusul preventiv vă salvează de situații neplăcute în trafic“, transmite IPJ Sibiu.

Totodată, Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu reamintește participanților la trafic că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Probleme penale

Din păcate, nu toți șoferii îi respectă pe ceilalți participanți la trafic, și nici legislația în vigoare. Chiar astăzi 8 ianuarie, în jurul orei 01,00, polițiștii din Dumbrăveni au oprit pentru control în trafic, pe str. Tudor Vladimirescu din localitate, un bărbat în vârstă de 20 de ani, din Mediaș, în timp ce conducea un autoturism. 

Bărbatul, la solicitarea polițiștilor, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, precum și prelevarea de mostre biologice de sânge. În aceste condiții, pe numele său s-a deschis un dosar de cercetare penală având ca obiect infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 alin. 1 din Codul Penal).


    Trimite prin e-mail