Lista țărilor și teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. Persoanele care sosesc în România din aceste țări sau zone trebuie să stea în carantină. Italia a fost reintrodusă pe această listă.
Pe de altă parte, autoritățile au decis
reluarea zborurilor către și dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
de Nord, numai că persoanele care vin din acest stat trebuie să intre în
carantină ori să aibă un test negativ la Covid-19, efectuat cu cel mult 48 de
ore înainte de intrarea în România.
În decizia anterioară, Italia fusese
scoasă de pe lista „galbenă”, adică a țărilor cu risc epidemiologic ridicat,
ceea ce i-a bucurat pe românii din Italia care se întorceau de sărbători în
țară pentru că nu mai erau obligați astfel să stea în izolare. Acum, Italia a
fost reintrodusă pe această listă, conform Digi24.
În schimb, iese din listă Bulgaria, deci
cei care vin din această țară nu vor mai trebui să stea în carantină.
Majoritatea țărilor cu risc
epidemiologic ridicat sunt din Europa
Sunt 43 de țări care figurează pe lista
țărilor cu risc epidemiologic ridicat, majoritatea fiind din Europa. Republica
Moldova rămâne pe listă. De asemenea, Statele Unite și Israelul sunt plasate
tot în „zona galbenă”.
În autoizolare două săptămâni vor trebui
să stea și cei care vin din Germania și Turcia.
Carantina se face la domiciliu sau
într-o locație declarată pentru 14 zile.
Stat/Zona/Teritoriu (Rata de incidenta cumulata la 100.000 locuitori*):
Gibraltar – 1872,9
Liechtenstein – 1506,1
Lituania – 1336,6
San Marino – 952
Panama – 943,2
Slovenia – 913,7
Olanda – 907
Serbia – 893
Cehia – 875,7
Statele Unite ale Americii – 874,6
Muntenegru – 846,7
Jersey – 820,1
Suedia – 815
Danemarca – 793,4
Georgia – 779,1
Puerto Rico – 753,1
Elveția – 748
Luxemburg – 745.,6
Marea Britanie – 720,7
Croația – 720,3
Slovacia – 644,1
Estonia – 585,2
Letonia – 581,4
Israel – 532,9
Cipru – 520,2
Palestina – 503,9
Portugalia – 466,3
Turcia – 411,9
Monaco – 408,0
Macedonia de Nord – 393,1
Azerbaidjan – 390,7
Germania – 379,1
Sint Maarten – 377,8
Republica Moldova – 367,8
Liban – 362
Austria – 353,9
Columbia – 349,9
Italia – 337,9
Ungaria – 335,6
Polonia – 330,1
Andorra – 326,9
Curaçao – 321,1
Africa de Sud ** – 254,4