joi, 21 ianuarie 2021

Publicat la 1/21/2021 09:35:00 a.m. de

Colegiul Tehnic Mediensis și-a schimbat directorul după mai bine de trei decenii


La începutul lunii ianuarie, s-a schimbat conducerea Colegiului Tehnic Mediensis din municipiul Mediaș. Astfel, Corina Tănase a decis să renunțe la funcția de director. Locul acesteia a fost preluat de Ana Bocioancă, cea care a ocupat până acum funcția de director adjunct al unității de învățământ.

Alex PÎNTEA

Corina Tănase a ales să nu mai continue în funcția pe care a ocupat-o în ultimii 31 ani, timp în care, alături de colegii săi a reușit să ducă la bun sfârșit foarte multe proiecte. „La finalul acestui mandat m-am hotărât să nu mai continui. Acum, în luna ianuarie, s-a dat o delegație directorilor până în august și probabil că și în toamnă se va da alta. Eu m-am hotărât să mă opresc aici. Realitatea este că cei 31 ani de directorat și-au pus amprenta și am obosit, mi-am pierdut entuziasmul care m-a caracterizat altădată. Eu am pus foarte multă pasiune în ceea ce am făcut, mereu m-am gândit la ceea ce las în urma mea și că deciziile pe care le iau pot schimba destinele oamenilor“, a explicat Corina Tănase.


Echipă pentru școală

După mai bine de trei decenii în care a condus destinele liceului medieșean, aceasta a vorbit despre activitatea desfășurată. Corina Tănase a explicat că tot ceea ce s-a făcut a fost posibil cu ajutorul echipei școlii, a partenerilor, dar și administrației publice locale. „Am făcut foarte multe lucruri, ar fi fost anormal să nu fie așa, dar nu le-am făcut singură. În primul rând, las în urma mea o echipă unită, dedicată școlii și valorilor ei, o echipă profesionistă. Am avut întotdeauna susținerea colegilor mei minunați, susținerea partenerilor tradiționali ai școlii pentru care noi am pregătit forță de muncă și susținerea Primăriei Mediaș, începând cu toți primarii din 1990. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc tuturor. La predarea mandatului, las o școală care are o bază materială deosebită. Cum mi-a plăcut să fiu independentă și să nu stau cu mâna întinsă, am considerat că școala se dezvoltă prin proiecte și am implementat multe și de mare anvergură. Cu Ana Bocioancă am făcut echipă 11 ani, deci nu-mi fac nicio problemă care vizează viitorul și îi doresc mult succes în apărarea intereselor școlii“, a adăugat fosta directoare.

Responsabilitate mare


Noul director al Colegiului Tehnic Mediensis spune că acest post implică o mare responsabilitate. Ana Bocioancă își dorește rezultate cât mai bune obținute cu elevii și așteaptă cu nerăbdare reluarea activității la școală, așa cum este toată lumea obișnuită. „Nu este neapărat ceva nou pentru mine, dar este o responsabilitate mult mai mare decât postul pe care l-am ocupat anterior. Să fii director al unei școli implică o mare responsabilitate, în primul rând față de elevi, de părinții acestora și față de colectivul. Am colaborat foarte bine cu predecesoarea mea, multe dintre lucrurile pe care le cunosc și pot să le fac acum le-am învățat alături de ea. Sper în continuare să nu dezamăgesc, iar școala să aibă un parcurs frumos. Obiectivele noastre sunt rezultate cât mai bune obținute cu elevii, aceștia să fie cât mai bine pregătiți. Cum spuneam, responsabilitatea este mare, dar privim cu optimism viitorul și așteptăm doar lucruri bune“, a explicat Bocioancă.

    Trimite prin e-mail