marți, 1 decembrie 2020

Publicat la 12/01/2020 11:47:00 a.m. de

Mesajul deputatului Neagu Nicolae de Ziua Națională a României

Sărbătorim anul acesta, Ziua Națională a României într-un context special, din cauza unor circumstanțe deosebite la care nu se gândea nimeni vreodată.

Neagu Nicolae: În contextul pandemiei de coronavarius, care a afectat o lume întreagă și a răpit multe vieți până acum, bucuria de a fi împreună cu cei dragi este umbrită astăzi de lupta pe care o ducem cu toții în fața acestui virus.

Privim însă, cu speranță și încredere, că aceste provocări vor fi depășite printr-un efort comun, al tuturor românilor, acela de a fi solidari și de a acționa responsabil, complementar cu efortul autorităților de a salva vieți și de a limita răspândirea virusului.

De Ziua Națională gândul sincer și curat, solidaritatea și recunoștiința noastră ne-o exprimăm public față de fiecare român oriunde s-ar afla el, față de aproapele nostru și față de cei care sunt astăzi eroii zilelor noastre. Lor –  medicilor și personalului din sistemul sanitar românesc le datorăm mulțumiri pentru efortul lor constant de a fi în prima linie.

Aprecierea, recunoștiința profundă și comemorarea celor care au făcut posibilă și au înfăptuit prin sacrificiul lor Marea Unire de la 1 decembrie 1918, rămâne o datorie pe care o cinstim an de an, cu respect față de eroii neamului românesc. Amintirea lor o păstrăm mereu vie în sufletul nostru, dar și purtând cu mândrie în piept tricolorul României, indiferent de locul unde ne aflăm sau de vremurile pe care le trăim.

La mulți ani, România!

La mulți ani, dragi români!

    Trimite prin e-mail