În comuna Axente Sever, primarul
Marius Grecu şi echipa sa a dus la bun sfârşit un proiect foarte important, modernizarea
DC 6 Agârbiciu-Şoala, care a fost inaugurat în luna iulie a acestui an.
Tototdată, a fost aprobat un alt proiect important pentru infrastructura
comunei, care vizează reabilitarea şi modernizarea străzilor din Axente Sever,
Agârbiciu şi Şoala, iar pe parcursul anului 2021 este estimată şi finalizarea
lucrărilor la reţeaua de apă-canal în Axente Sever şi Agârbiciu, prin
intermediul unui proiect amplu, derulat în parteneriat cu Apa Târnavei Mari
Mediaş.
Investiții în educație
Tot în acest an, au fost desfăşurate mai multe lucrări de renovare la unităţile de învăţământ din comună, au fost pavate curţile şcolilor şi grădiniţelor din Axente Sever şi Agârbiciu, iar la grădiniţa din Agârbiciu au fost finalizate lucrările de renovare a grupului sanitar, urmând ca lucrările de renovare la interiorul clădirii să continue şi în perioada următoare şi să se achiziţioneze mobilier nou pentru sălile de clasă. Lucrările la grădiniţa din Agârbiciu se desfăşoară cu ajutorul unei sponsorizări obţinute de primarul Marius Grecu de la SNGN Romgaz SA Mediaş. Tot printr-o sponsorizare de la compania medieşeană au fost achiziţionate anul acesta 94 de tablete pentru elevii şcolilor din comuna Axente Sever.
Infastructură socială
De asemenea, au fost finalizate în acest an lucrările la capela mortuară din localitatea Agârbiciu şi a fost renovată sala de festivităţi din localitatea Axente Sever .
Cu elan, la drum
Pe 17 decembrie a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Axente Sever, în cadrul căreia a fost ales viceprimarul Gheorghe Petrişor şi au fost constituite comisiile de specialitate pentru avizarea proiectelor de hotărâri ale consiliului. Tot în cadrul aceleaşi şedinţe, a fost aprobat un proiect de hotărâre care prefigurează direcţia adoptată de comuna Axente Sever în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de carbon, prin reducerea impozitului plătit de către contribuabilii care deţin vehicule hibride sau vehicule electrice cu 75%.
Și anul 2021 se anunţă unul extrem de ocupat pentru administraţia locală, însă edilul şef al comunei este încrezător că toate proiectele demarate pe parcursul acestui an, precum şi cele care sunt programate pentru anul care urmează vor fi duse la bun sfârşit.
„Anul 2020 a fost unul plin de provocări pentru noi, în special în contextul pandemic actual, însă sunt mulţumit de faptul că am realizat tot ce ne-am propus şi comuna Axente Sever se află pe drumul cel bun în ceea ce priveşte dezvoltarea locală, pe toate planurile. Doresc să le mulţumesc încă o dată pe această cale cetăţenilor din comună care mi-au acordat încrederea şi sprijinul lor pentru încă un mandat, atât mie, cât şi echipei mele şi cred că ei ştiu deja că nu îi voi dezamăgi, pentru că sunt un om al faptelor, nu al vorbelor”, susține Marius Grecu.