miercuri, 6 mai 2020

Publicat la 5/06/2020 05:24:00 p.m. de

Părinții vor putea sta acasă cu copiii și după 15 mai!


Parlamentul a adoptat legea care le permite părinţilor să îşi ia zile libere până la încheierea anului şcolar.


Camera Deputaților a adoptat astăzi, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă care prevede că părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar. Actul normativ a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Legea prevede că se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în cazul în care cursurile sunt suspendate sau unitățile de învățământ unde sunt înscriși sunt închise temporare din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

Potrivit unui amendament, „prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.

Până la finalizarea tuturor restricţiilor impuse de epidemia cu COVID-19, prevederile prezentei legi se prelungesc până la ridicarea tuturor restricţiilor.

    Trimite prin e-mail