marți, 12 mai 2020

Publicat la 5/12/2020 01:09:00 p.m. de Redacţie

Mesajul deputatului Neagu Nicolae cu ocazia Zilei Internaționale a Asistenților medicali și a moașelor

Deputatul PNL Sibiu, Neagu Nicolae, transmite un mesaj de Ziua Internațională a Asistenților medicali și a moașelor.


„Celor care sunt astăzi în linia întâi riscându-și viața pentru noi, cei de acasă, celor care luptă neîncetat cu Covid – 19, virusul care ne-a schimbat viața și ne-a făcut să vedem ziua de mâine cu alți ochi – mai precauți, mai grijulii și mai solidari, celor care rezistă eroic pentru a oferi îngrijire și atenție pacienților, le datorăm nu doar respect, ci și apreciere și recunoștință pentru toate eforturile depuse în acest timp.
Asistență medicală primară practicată cu dăruire și profesionalism, oferind pacienților nu doar îngrijirile medicale necesare dar și încurajări, este vitală în tot ce înseamnă viața, siguranța și sănătatea oamenilor”, arată Nicolae Neagu.
Acesta urează „La mulți ani tuturor asistenților medicali și moașelor!”.
    Trimite prin e-mail