vineri, 10 aprilie 2020

Publicat la 4/10/2020 01:28:00 p.m. de

Sprijin acordat persoanelor vârstnice

(10.04.2020) Primarul Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a arătat în urmă cu puțin timp, în videoconferință, că atenția municipalității se îndreaptă, pe lângă acțiunile de dezinfecție și lucrările desfășurate în oraș, asupra sprijinului de care au nevoie persoane cu vârsta de peste 65 de ani.


Edilul șef a ținut să mulțumească tuturor voluntarilor implicați, colegilor de la Direcția de Asistență Socială și Protopopiatului Ortodox. „Pe lângă acțiunile de dezinfecție, care se desfășoară în locurile publice și în scările de bloc, atenția noastră se îndreaptă în continuare către sprijinul pe care îl oferim persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. Profit de această ocazie pentru a le mulțumi încă o voluntarilor implicați și colegilor mei de la Direcția de Asistență Socială. Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc Protopopiatului Ortodox și în special părintelui protopop Ovidiu Găban, pentru implicarea în această acțiune. Îndemn orice medieșean, care dorește să ajute, așa cum consideră, prin voluntariat sau financiar, să se adreseze cu încredere Direcției de Asistență Socială Mediaș“, a declarat, astăzi, primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.
    Trimite prin e-mail