luni, 27 aprilie 2020

Publicat la 4/27/2020 02:20:00 p.m. de

Iohannis: „Școlile nu se vor mai deschide în acest an școlar”


Președintele Klaus Iohannis a anunțat că elevii nu se vor întoarce la școală în acest an școlar, cu excepția elevilor din an terminal.


Iohannis: „S-a decis astăzi pentru majoritatea elevilor, grădinițele, școlile și universitățile să nu se mai redeschidă. Nu se vor mai întoarce fizic la școală. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care elevii le au până acum. Repet, grădinițele, școlile, universitățile, nu se vor mai redeschide în acest an școlar. Elevii din clasele terminale vor putea reveni la școală pentru a se pregăti pentru examenele școlare. În această situație, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maxim 10 elevi în sălile de clase și vor sta câte 2-3 ore acolo. Examenele vor fi date așa cum au fost planificate de la bun început”, a declarat președintele Klaus Iohannis.


Așadar s-a decis ca în acest an școlar să nu se deschidă scolile. Nu se va mai întoarce elevul fizic la cursuri. Anul școlar se va încheia pe 12 iunie. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepționale se mai poate face o evaluare. Școlile se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar.

    Trimite prin e-mail