miercuri, 18 martie 2020

Publicat la 3/18/2020 05:38:00 p.m. de

Constantin Șovăială (PNL): „Măsurile adoptate de Guvern au redus extinderea epidemiei!”

Deputatul PNL de Sibiu Constantin Șovăială afirmă că de felul în care acționează românii depinde eficiența deplină a măsurilor luate de autorități și face un apel la respectarea recomandărilor, precum și la informarea numai din surse oficiale.

„Măsurile adoptate de Guvern au redus extinderea epidemiei, însă, pentru ca planurile autorităților să aibă efecte depline, trebuie ca fiecare dintre noi să acționăm cu responsabilitate, să ținem cont de recomandări și – la fel de important – să ne informăm numai din surse oficiale”, declară parlamentarul.
Șovăială afirmă, totodată, că instituirea stării de urgență va avea rezultate imediate în finanțarea sistemului sanitar și că aceasta a fost impusă exclusiv în scopul prevenirii, limitării și înlăturării efectelor nocive ale coronavirusului.
„Nu este o situație care să fie confortabilă, însă e necesară. Decizia președintelui României vizează binele tuturor și este completată de măsuri concrete pe care Guvernul Ludovic Orban le-a luat deja în domeniul sănătății (training pentru creșterea numărului de specialiști în diagnosticare, punerea în folosință a 23 de aparate pentru diagnosticare și inventarierea tuturor echipamentelor de același gen din România pentru punerea lor la dispoziția Ministerului Sănătății, suspendarea distribuției medicamentelor, dispozitivelor medicale și a materialelor sanitare în afara granițelor etc.), în domeniul structurilor de poliție, jandarmerie și poliție de frontieră, în domeniul educației (Teleșcoala și platforme on line – spre exemplu). De asemenea, Guvernul a acționat rapid și concret în sprijinul mediului de afaceri. A dispus suspendarea sau, după caz, neînceperea executării silite a creanțelor bugetare. Deci nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților bănești și a veniturilor urmăribile și nu se mai instituie  sechestre asupra bunurilor. S-a dispus rambursarea TVA, în cursul lunii martie, pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi. Acestea sunt doar o parte dintre măsuri. Sunt clare și vin în sprijinul mediului de afaceri”, susține deputatul liberal.
Constantin Șovăială susține că „responsabilitate” este cuvântul de ordine al momentului și că Guvernul și cetățenii, acționând ca atare, au puterea ca, împreună, să depășească acest moment.
    Trimite prin e-mail