vineri, 28 februarie 2020

Publicat la 2/28/2020 11:28:00 a.m. de Anonim

Drogat la volan


Un tânăr din Șaroș pe Târnave a fost depistat drogat la volan.

La sfârșitul săptămânii trecute, în orașul Dumbrăveni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Zorilor de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în satul Șaroș pe Târnave. „În urma testării acestuia cu aparatul DRUGTEST, rezultatul a fost pozitiv pentru substanța THC – 5, cannabis. Șoferul a fost ulterior însoțit  la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge și urină pentru stabilirea substanțelor psihoactive în corp. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către un șofer aflat sub influența substanțelor psihoactive”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. (A.P.) 
    Trimite prin e-mail