vineri, 17 ianuarie 2020

Publicat la 11:37:00 de

USR, de ce n-are ursul coadă | OPINIE

Dacă va fi ca USR să eșueze/dezamăgească/devină irelevant, aceasta nu se va întâmpla, cred eu, din cauza unei greșite alegeri/poziționări ideologice.

Fac această afirmație (predicție) într-un context bine definit, conturat de câteva elemente cu titlu de certitudine:
* USR, cel mai tânăr partid parlamentar, revelația ultimelor alegeri, cu un vârf (uimitor) de peste 22% la europarlamentare, se află pe trend descendent (11% în opțiunile de vot, potrivit ultimului sondaj), deci nu e chiar atât de departe (în timp și spațiu) de un deznodământ previzionat mai sus, dacă nu se produce o schimbare
** De dată recentă, la inițiativa președintelui Dan Barna (fără a părea o nevoie urgentă), partidul a impus o clarificare ideologică, printr-un referendum intern, în urma căruia a rezultat că orientarea partidului trebuie să fie de centru-dreapta
*** Reproșuri privind o poziționare doctrinară greșită, ca partid de centru-dreapta, deja s-au făcut/se fac, atât din interiorul, cât și din exteriorul partidului, și sunt destul de evidente și de tăioase. Ele vin din partea unor analiști politici, a câtorva membrii importanți ai partidului și nu e clar deloc (și nici n-a fost măsurat) dacă publicul/alegătorii agreează sau nu această direcție doctrinară a USR
**** Nu e clar deloc (și nici n-a fost) dacă acest demers de „clarificare” ideologică a avut sau nu de-a face cu procesul de aliere/unificare/fuzionare al USR cu PLUS și cu campaniile electorale ce stau să înceapă sau e vorba de lupta pentru putere în interiorul partidului.
Viorel NISTOR
Și acum să le luăm pe îndelete.
Aș vrea să fie foarte limpede: eșuarea din mers, prematură, aparent inexplicabilă și nejustificată a unui partid politic nou (necesar, promițător, cu succes la vot și cu ecou în societate, oricare ar fi el) nu este doar eșecul unui lider, al unui grup sau al unui sistem politic, ci (și) al unei societăți (democratice) și al unei culturi politice (debile), e un deficit de maturitate al unei comunități ce nu-și găsește și nu-și poate fixa reperele solide și stabile. Nu-i nimic de râs! Se vor bucura prostește inocenții politicii (care nu înțeleg nimic), vor zâmbi frecându-și palmele ageamii politicii (crezând că s-a făcut loc pentru ei) și vor râde în barbă „rinocerii politicii românești” (în sensul că „i-am rezolvat” și pe ăștia).
Declinul USR, declanșat brusc, neașteptat și agresiv (asemenea succesului electoral al partidului în alegerile anterioare), are trei cauze, în opinia mea: 1. o înțelegere eronată, din partea liderilor și membrilor, a rostului, rolului și succesului acestui partid pe scena politică românească; 2. o atitudine strategică inexplicabilă/nejustificabilă, după căderea guvernului Dăncilă și în perspectiva instalării guvernului Orban; 3. o greșită abordare a campaniei electorale prezidențiale. Românii, simpatizanți și votanți ai USR, unii cu orientare ideologică bine conturată (puțini), cu orientare destul de vagă (ceva mai mulți) sau fără identitate doctrinară ca(re) să conteze (cei mai mulți), dar nevotanți ai PNL (ca reprezentanți, fie și de opoziție, ai vechiului sistem politic românesc), voiau câteva lucruri destul de simple și de clare: fețe noi în politică, eliminarea abuzurilor, a incompetenței și iresponsabilității în leadership-ul românesc, detronarea de la putere a PSD și  a unui mod samavolnic de a face politică, orientarea proeuropeană a României și altele. Tot ce s-a întâmplat în acești ultimi ani, culminând cu 2019, n-a fost o bătălie ideologică (nici măcar împotriva iliberalismului, pe care publicul larg l-a simțit ca periculos, dar nu l-a înțeles neapărat ca cvasi-ideologie), ci o luptă pentru obiective democratice, bazice, de putere, puțin sau deloc încărcată ideologic. De aceea, nici victoria n-a fost una cu accente doctrinare evidente (a pierdut stânga – care stânga?, a câștigat dreapta – care dreapta?), ci una de izolare/eliminare de la putere a unui conducător abuziv (Liviu Dragnea și succesorii) și a unui partid lipsit de direcție și identitate, urmând o cale fără destinație, pentru sine și pentru țară.
USR, ca unul din combatanții și beneficiarii semnificativi ai acestei înfruntări, a citit, prin liderii săi de moment, în manieră proprie această realitate. De aceea au crezut c-o pot bate pe Dăncilă (pentru turul al doilea), de aceea au crezut (la un moment dat) că l-ar putea înfrunta/bate pe Iohannis, de aceea au refuzat, inițial, orice sprijin guvernului Ludovic Orban, de aceea Dan Barna nu și-a dat demisia după cvasi-eșecul de la prezidențiale, de aceea, zic, același Dan Barna încearcă „să vopsească” artificial partidul într-o culoare potrivită lui. De fapt, ambiguitatea ideologică a USR este una nativă, s-a născut atunci când Nicușor Dan (un activist social, primul lider și „ideolog” al partidului) a deschis gura în politică și nu era necesară acum schimbarea acestei stări de fapt. „Clarificarea” ideologică, de centru-dreapta, poate avea alte funcțiuni: de pildă, să fixeze în frunte grupul Barna sau, dimpotrivă, să pregătească fuzionarea (pe picior de egalitate) cu PLUS.
După cum se observă, n-am făcut nicio observație punctuală asupra doctrinei propriu-zise asumate de cuplul Barna-Ghinea (?). Nu cred că e necesar în acest moment.
Acum când votul se obține prin țintire și profilare individuală (de interese, de consum, de vulnerabilitate etc.), acum când campaniile se poartă la nevedere, pe furiș (în intimitate, în contul de rețea), acum când se practică ingineria datelor în alegeri, cel puțin deocamdată, țintirea și segregarea pe motive (numai și numai) ideologice a unor comunități extinse (de vot) nu cred că este o miză esențială pentru succesul electoral. Așteptările au fost/sunt/vor fi foarte împărțite.
De aceea, dacă USR va eșua, nu va fi din motive ideologice, ci din cauza strategiei greșite, a liderilor nepotriviți, a conducerii inadecvate. A imaturității politice de grup, a lipsei de experiență.

Viorel NISTOR
    Trimite prin e-mail