miercuri, 20 noiembrie 2019

Publicat la 11/20/2019 08:07:00 a.m. de Anonim

Mediaș și Lutherstadt Wittenberg, împreună pentru viitor


Municipiul Mediaș s-a înfrățit cu orașul Lutherstadt Wittenberg din landul federal Saxonia-Anhalt. 

Acordul de cooperare între cele două orașe a fost semnat în Germania, zilele trecute, în cadrul unui eveniment la care a participat o delegație a municipiului de pe Târnava Mare, condusă de primarul Gheorghe Roman. La ceremonia de înfrățire a fost prezent și Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania.

Alex PÎNTEA

Discuțiile despre înfrățirea Mediașului cu Lutherstadt Wittenberg au început cu ani în urmă, iar recent relațiile au devenit oficiale. În luna iunie, aleșii locali medieșeni au votat un proiect de hotărâre privind înfrățirea celor două localități și implicit derularea unor proiecte comune în domenii precum administrația locală, social, tineret, sport sau turism. Astfel, cele două orașe își propun, printre altele, facilitarea schimbului de experiențe și modele din sistemul de învățământ, dar și între structurile administrative, facilitarea colaborării dintre cluburile sportive, crearea unor oportunități de promovare turistică și culturală, dar și promovarea economică.
 

Ceremonie de înfrățire

Primăria orașului german Lutherstadt Wittenberg a găzduit, pe 30 octombrie, un eveniment festiv în cadrul căruia s-a oficializat legătura dintre cele două localități, în prezența ambasadorului Emil Hurezeanu. Cu acest prilej, primarul Gheorghe Roman a vorbit despre legăturile existente deja între Lutherstadt Wittenberg și municipiul de pe Târnava Mare, oraș cu un caracter multietnic deosebit, în care comunitatea sașilor a avut întotdeauna un rol  important. La rândul său, Reiner Haseloff, premierul landului Saxonia-Anhalt, a scos în evidență nevoia reîntâlnirii și recunoașterii vecinilor apropiați.
 

Oraș în patrimoniul UNESCO

Lutherstadt Wittenberg este un oraș în landul Saxonia-Anhalt din Germania. Acesta avea o populație de 49.914 locuitori la data de 1 ianuarie 2010 și o suprafață de 240 de kilometri pătrați. Monumentele comemorative ale lui Luther din Wittenberg au fost înscrise în anul 1996 pe lista locurilor din patrimoniului mondial UNESCO.


Gheorghe Roman | primar Mediaș

„Cu toate că suntem un oraș în care comunitatea germană a avut dintotdeauna un rol major, până în momentul de față Mediașul nu a avut o legătură de înfrățire cu nici un oraș din Germania. Orașul Mediaș, prin prisma caracterului său multietnic, în special datorită stabilirii populației săsești aici în urmă cu peste 800 de ani, a fost mereu ancorat la spațiul Europei Occidentale. Societatea medieșeană a beneficiat permanent de o puternică influență venită îndeosebi din zona Germaniei, care a marcat numeroase domenii de activitate, de la cele economice, sociale, educaționale, și până la cele culturale. Pentru toate centrele săsești din Transilvania, acest fapt a reprezentat întotdeauna o realitate și o normalitate istorică, care nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Și în perioada actuală, deși numărul etnicilor germani este într-o scădere semnificativă, în municipiul nostru se observă o înclinație deosebită pentru studiul în limba germană, de la nivel de grădiniță și până la clase de liceu cu predare exclusivă în această limbă. De asemenea, activează în Mediaș numeroase firme cu capital german, iar în plan cultural și turistic, Biserica Evanghelică «Sfânta Margareta», cu al său turn înclinat, reprezintă principalul punct de atracție pentru vizitatori. Pentru mine personal, dar și  pentru medieșenii pe care îi reprezint, acest important pas pe care l-am făcut, prin semnarea acordului de cooperare între localitățile Mediaș și Lutherstadt Wittenberg, este un moment esențial în dezvoltarea relațiilor dintre noi. Sunt convins că acest parteneriat solid de înfrățire va reprezenta un câștig major pentru comunitate, iar implicarea acesteia în numeroase proiecte îi va conferi posibilitatea participării la rezolvarea unor probleme importante legate de interesul comun. Știu că schimburile reciproce pe care ni le dorim, în ceea ce privește administrația publică locală, economia, învățământul, cercetarea, sportul, turismul, arta și cultura, vor deveni în timp exemple de bune practici, ilustrând utilitatea înfrățirilor, într-o largă varietate de domenii.”


 Emil Hurezeanu | ambasadorul României în Germania
 
„La nici o săptămână de la schimbarea orei astronomice, am asistat, ca ambasador al României la Berlin, la prima înfrățire a orașului Mediaș cu o localitate din Germania. S-a întâmplat la Wittenberg, orașul din Saxonia Anhaltină, unde Martin Luther, reformatorul protestant și-a afișat în urmă cu 502 ani celebrele sale 97 de teze, pe poarta catedralei. Orașul Mediaș a fost reprezentat cu cinste, eleganță și  competență de primarul Gheorghe Roman, viceprimarul Christine Thellmann și colegii din fruntea instituțiilor orașului care au pus umărul la înfrățire. Au fost de față și reprezentanții de frunte ai sașilor medieșeni din Germania, alături de care am pus la cale, în 2017, o emisiune filatelică în onoarea aniversării multicentenare a orașului. Am fost mândru de felul în care emisarii Mediașului și-au reprezentat municipiul. Am dat împreună  timpul înainte, aducând orașul pe harta marilor conexiuni europene, de unde, de fapt, n-a plecat decât puțin. Acum a reintrat cu drepturi depline, ca punct fix și luminos al radarului. Orele petrecute împreună cu edilii Mediașului și minunatele noastre gazde, în frunte cu prim-ministrul landului Sachsen-Anhalt, m-au trimis inevitabil și în trecutul meu personal, dar, mai ales, ne-au proiectat în lumea valorilor fără granițe, împărtășite azi deopotrivă la Mediaș și Wittenberg. Le mulțumesc și le sunt recunoscător medieșenilor  pentru această șansă! Vă felicit, dragi concitadini, îmi îngădui să vă numesc astfel, pentru izbânda noastră comună, în timp și spațiu.”

Hansotto Drotloff | referent cultural Asociația Locului Natal

„Pentru mine a fost o onoare deosebită și totodată o bucurie mare de a asista, alături de Primarul Mediașului și delegația orașului meu natal, la semnarea acordului de parteneriat între Mediaș si Lutherstadt Wittenberg. Numele reformatorului Martin Luther este primul punct de reper comun pentru cele două orașe. Chiar dacă le separă o distanță geografică de 1448 kilometri, încă din secolul al XVI-lea există legături prin spiritul reformațiunii bisericești inițiată de Martin Luther, care și-a găsit drumul în doar câteva decenii până în Transilvania, la Mediaș, unde sașii au aderat la noua confesie, modernă și revoluționară pe atunci. Astăzi, cele două orașe au desigur mult mai mult în comun, începând cu patrimoniul arhitectonic și cultural pe care-l conservă din dragoste și respect față de predecesorii locuitorilor de azi, trecutul recent și rănile rămase după dictatura comunistă, care încă mai trebuie închise și nu în ultimul rând și vinul, care se cultivă în apropiere de Wittenberg și care sperăm să fie readus într-un viitor nu prea îndepărtat și pe malul Târnavei. Ca membru al comunității săsești, născut la Mediaș și a cărui inimă încă mai bate pentru meleagurile natale, sunt încântat că Mediașul are de acum un oraș înfrățit în țara în care trăiesc actualmente și doresc să adresez tuturor medieșenilor, în mod deosebit și edililor orașului cele mai bune urări cu această ocazie. Sper ca actul festiv să fie punctul de plecare pentru un parteneriat frumos și intens spre binele și bucuria cetățenilor celor două orașe.”
 

Gerhard-Octavianus Servatius-Depner | preot paroh Biserica Evanghelică Sfânta Margareta Mediaş

„În anul 2017, cu ocazia jubileului Reformei am participat împreună cu o delegaţie a Parohiei Evanghelice Mediaş la Ziua Bisericii Evanghelice din Germania organizate în Berlin, dar şi în Wittenberg. Acolo a fost prezent şi episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhart Guib. Excelenţa sa a discutat la întâlnirea cu primarul oraşului Wittenberg, Torsten Zugehör, despre ideea unui parteneriat între oraşele Wittenberg şi Mediaş, oraş pe care episcopul Guib, fiind protopop evanghelic al Mediaşului până în 2010, dar şi fiu al acestei urbe, îl poartă oriunde în suflet cu multă dragoste. Ideea a prins repede suflet. Discuţia avută după revenirea la Mediaş cu primarul municipiului Mediaş, Gheorghe Roman, a fost productivă, iar la puţin timp după aceasta oficialităţile din Wittenberg au fost invitate la Mediaş. Prima întâlnire a avut loc în iunie 2018 la Wittenberg, unde a participat primarul Gheorghe Roman împreună cu o delegaţie a municipiului nostru. La Mediaş prima întâlnire a avut loc în luna septembrie 2018, unde printre altele în cadrul marii «Întâlniri a Saşilor Transilvăneni» am avut plăcerea şi onoarea de a îi primi ca oaspeţi în biserica evanghelică Sfânta Margareta pe primarul Torsten Zugehör împreună cu reprezentantul Consiliului de parteneriat din Wittenberg, Joachim Richter. Monitorul de Mediaş publica despre vizita din Wittenberg ca şi un pas important făcut în direcţia parteneriatului între ambele oraşe. Ştirea că în data de 30 octombrie 2019 s-a semnat în sfârşit contractul de parteneriat între Wittenberg şi Mediaş ne bucură şi ne onorează foarte mult pe noi, cei din comunitatea evanghelică din Mediaş. Felicităm prin aceasta pe toţi cei care au depus eforturi în această direcţie. Fie ca legătura strânsă de acum mai multe secole şi revigorată în prezent să fie umplută mai departe cu viaţă şi cu succese pentru binele şi spre binecuvântarea locuitorilor celor două oraşe acum înfrăţite!”

 Johann Schneider | episcop regional Regiunea Halle-Wittenberg

„Ideea unui parteneriat dintre orașele Wittenberg și Mediaș s-a născut exact în data de 26 mai 2017, atunci când o delegație a Bisericii Evanghelice CA din România sub conducerea episcopului Reinhart Guib a sădit un pomișor la Wittenberg. Prelegerea solemna a istoricului, Harald Roth,  despre importanța istorică a orașului Mediaș în contextul reformei bisericii la sașii ardeleni, a fost prima scânteie în privința unei legături între Wittenberg și Mediaș. În anul 1572, soborul preoțesc al bisericii săsești adunat la Mediaș, a confirmat oficial legătura cu reforma din Wittenberg, promulgând «Formula Pii Consensus», o confesiune pentru comunitățile săsești din Ardeal. Practic, acest sobor și textul adoptat sunt temelia istorică a Bisericii Evanghelice CA în România. Primarii din Wittenberg au fost încântați de această legătură uitată și interesați de a cunoaște Mediașul, un oraș medieval care în sutele de ani după reformă a rămas un pilon al libertății religioase și a înțelegerii interculturale între români, sași, maghiari și alte etnii. Personajul istoric care reprezintă această idee a interculturalității este preotul și cărturarul Stephan Ludwig Roth. Din punct de vedere cultural și social, sper că mulți locuitori din Wittenberg vor vizita Mediașul și vor descoperi comorile spirituale și «gustul» orașului de pe Târnave. De asemenea, îmi doresc ca mulți medieșeni de toate vârstele să viziteze Lutherstadt Wittenberg.”


    Trimite prin e-mail