vineri, 8 noiembrie 2019

Publicat la 11/08/2019 08:01:00 a.m. de Anonim

Furată și abandonată

O mașină furată din municipiul Sibiu a fost abandonată pe Hula Baznei, între localitățile Mediaș și Blăjel.

Duminica trecută, în jurul orei 16.00, un medieșean a sesizat poliția cu privire la faptul că pe Hula Baznei se află o mașină abandonată, parțial pe partea carosabilă, parțial în afara acesteia. Mașina crea dificultăți participanților la trafic, în condițiile în care bloca sensul respectiv de mers. La fața locului au fost trimise echipaje de poliție și au început cercetările în acest caz. Acestea au relevat faptul că mașina abandonată aparține unui sibian, care tot duminica trecută, dar în jurul orei 14.00, a anunțat că i-a fost furată mașina, cel mai probabil în noaptea de 2/3 noiembrie.
„În acest caz, polițiștii sibieni au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt și desfășoară cercetări în vederea identificării autorului și aplicării măsurilor legale în consecință”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. (A.P.)
    Trimite prin e-mail