joi, 10 octombrie 2019

Publicat la 10/10/2019 07:27:00 a.m. de Anonim

Debut perfect pentru baschetbaliștii medieșeni


Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș s-a calificat în turul 2 al Cupei României. 
Formația pregătită de Mihai Popa și Dan Popa a învins de două ori într-un interval de cinci zile CSM Miercurea Ciuc.
Prima partidă s-a disputat vinerea trecută, în deplasare. CSM Mediaș a început bine jocul și a câștigat primul sfert cu 23-16. Până la pauza mare, formația gazdă a reușit să recupereze un punct din ecart. Sferturile trei și patru le-au aparținut tot medieșenilor, aceștia reușind să le câștige la 7, respectiv 3 puncte diferență. În aceste condiții, scorul final a fost 79-63 pentru CSM Mediaș.
Cele două echipe s-au aflat apoi din nou față în față, marți seara, în Sala Sporturilor din cartierul Vitrometan. Medieșenii și-au adjudecat primul sfert cu 31-23, iar până la pauza mare ecartul a ajuns la 12 puncte. Lucrurile au continuat în aceeași notă și în sfertul al treilea, câștigat tot de formația gazdă, care s-a impus în cele din urmă cu 87-70 și a obținut calificarea în turul 2 al Cupei României. (A.P.)
    Trimite prin e-mail