joi, 10 octombrie 2019

Publicat la 10/10/2019 07:30:00 a.m. de Anonim

Bugetul local va fi suplimentat

Aleșii locali medieșeni se întrunesc după-amiază în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local.

Pe ordinea de zi se află un singur proiect de hotărâre. Acesta se referă aprobarea rectificării bugetului propriu de venituri și cheltuieli al municipiului Mediaș, modificarea listei obiectivelor de investiții și programul de investiții publice pe grupe de investiții și surse de finanțare, precum și rectificarea prin suplimentare a bugetului propriu de venituri și cheltuieli al Direcției Municipale pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret Mediaș.
Concret, este vorba despre suplimentarea bugetului cu aproximativ 3,9 milioane de lei, bani de la Ministerul Dezvoltării pentru două proiecte care vor fi derulate în municipiu. Fondurile vor fi folosite pentru obiectivele de investiții „Reabilitare străzi municipiul Mediaș - zona cartierului Aurel Vlaicu, rețele de alimentare cu apă și canalizare pluvială”, respectiv „Echipare tehnico-edilitară cartier Gloria”. Contractele cu Ministerul Dezvoltării au fost semnate la jumătatea anului trecut, iar ele prevăd lucrări pe străzile Protopop Moldovan, Memorandist Dionisie Roman, Vlad Țepeș, Doctor Octavian Fodor, Trandafirilor, Petru Maior și Aurel Vlaicu - parțial din cartierul Automecanica, respectiv  străzile Aurel Mititelu și Nicolae Drăgan - parțial, din cartierul Gloria.
De asemenea, bugetul va fi suplimentat cu o sponsorizare de 232.000 de lei din partea Romgaz pentru derularea proiectului „Tradițiile, istoria și arta culinară se împletesc la Mediaș în contextul Regiunii Gastronomice Europene“.  (A.P.)
    Trimite prin e-mail