miercuri, 4 septembrie 2019

Publicat la 9/04/2019 06:50:00 p.m. de Anonim

S-a ales cu dosar penal

Un bărbat din Bârghiș le-a arătat polițiștilor un permis de conducere fals și va fi acum cercetat penal.
La sfârșitul săptămânii trecute, acesta a fost oprit în trafic în Agnita. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul în vârstă de 45 de ani nu deține permis de conducere.
„Acesta le-a prezentat polițiștilor un permis de conducere emis de autoritățile din Cehia, însă efectuându-se verificări cu privire la documentul prezentat s-a constatat că acesta nu figurează cu permis de conducere eliberat de autoritățile străine. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals“, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu. (A.P.)

    Trimite prin e-mail