joi, 22 august 2019

Publicat la 8/22/2019 07:39:00 a.m. de Anonim

Deschiși către comunitate



Compania Dressel+Höfner International a organizat Ziua Porților Deschise. Societatea specializată în injecția maselor plastice i-a invitat pe medieșeni să îi treacă pragul. Aceștia au avut ocazia să vadă cum decurge activitatea fabricii. Pe de altă parte, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au aflat ce posturi sunt disponibile la Dressel+Höfner International.


Alex PÎNTEA

La aproximativ un an de la inaugurarea noului sediu, Compania Dressel+Höfner International și-a deschis din nou porțile pentru vizitatori, cu scopul de a-și face cunoscută activitatea, dar și oferta locurilor de muncă disponibile. O altă componentă a evenimentului de la sediul societății a fost cea de socializare și le-a oferit familiilor angajaților posibilitatea de a vedea mediul de lucru și de a cunoaște colectivul. „O zi a porților deschise am făcut pentru colegii noștri, pentru rudele acestora, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea să vadă mediul în care lucrează, să vadă condițiile de lucru pe care le oferim. Prin organizarea acestui eveniment, ne-am dorit și să convingem tot mai multe persoane că se merită să lucrezi pentru firma noastră, să ai un mediu plăcut de lucru, un mediu care are viitor și în Mediaș, dar și în România. Suntem o firmă internațională, livrăm produsele noastre în toată lumea și vom crește în continuare. Am crescut în ultimii ani și vom face acest lucru și în viitor, de aceea avem nevoie de colegi noi, de forță de muncă nouă, oameni care se angajează și doresc să realizeze ceva“, a declarat Vasile Tiran, directorul Dressel+Höfner International.



Invitați de marcă

La Ziua Porților Deschise a fost prezentă Nina Welp, directorul general al Grupului Welp, din care face parte de anul trecut firma Dressel+Höfner International. Printre invitații care au trecut pragul companiei s-a numărat și primarul Gheorghe Roman. „Vă mulțumesc pentru invitație și vă felicit că ați organizat o astfel de zi. Ca primar, ca om care conduce administrația publică locală, nu pot decât să vă mulțumesc că desfășurați o activitate atât de importantă în municipiul Mediaș. Apreciez buna colaborare pe care o am cu directorul Vasile Tiran și pot să vă spun că împreună putem să dezvoltăm și alte proiecte pentru municipiul Mediaș“, a explicat Roman.

Proiect nou

Povestea Dressel+Höfner International SRL a început în anul 2005, la Mediaș, cu zece lucrători. Anul trecut, compania s-a mutat într-un sediu nou în cartierul Vitrometan și a ajuns la un număr de 150 de angajați. Compania își va extinde activitatea după ce a câștigat un contract de producție pentru Jaguar Land Rover.
VASILE TIRAN | director: „Am câștigat un proiect pentru Land Rover Jaguar. Activitatea va începe din luna noiembrie, iar seria din martie anul viitor. Este un proiect foarte ambițios, cu foarte multe piese, dar având o echipă foarte bună aici în Mediaș, suntem convinși că vom avea succes.“
    Trimite prin e-mail