joi, 18 iulie 2019

Publicat la 7/18/2019 03:38:00 p.m. de Anonim

Victoria le-a scăpat printre degete elevilor lui Iordănescu


Gaz Metan Mediaș a remizat cu Chindia Târgoviște, scor 2-2, în prima etapă a noului sezon. Alb-negrii au făcut o primă repriză foarte bună și au condus cu scorul de 2-0 prin dubla semnată de atacantul Sergiu Buș. În actul secund, oaspeții au redus din diferență prin Mihai Neicuțescu și au egalat din penalty în finalul jocului. De partea cealaltă, gaziștii au cerut și ei un penalty în prelungiri, dar centralul a lăsat jocul să continue. Vineri, de la ora 18.00, formația lui Edi Iordănescu va juca la Târgu-Mureș cu FC Hermannstadt, în derby-ul județean la fotbal.


Alex PÎNTEA

Gaz Metan a avut prima ocazie a partidei cu Chindia Târgoviște în minutul 8, atunci când Darius Olaru a preluat în interiorul careului de 16 metri, a șutat, dar portarul Marian Aioani a reușit să rețină. Alb-negrii au deschis scorul în minutul 24. Sergiu Buș a înscris cu un șut din interiorul careului de 16 metri, după o centrare foarte bună a lui Valentin Crețu. În minutul 33, lovitura de cap a lui Olaru a trecut puțin pe lângă poarta adversă. Nasser Chamed l-a pus apoi la încercare pe portarul Chindiei cu un șut frumos de la circa 25 metri, însă acesta a reușit să respingă mingea în față. Sergiu Buș a reușit dubla cu două minute înainte de pauză. Nasser Chamed a centrat de pe partea dreaptă, Darius Olaru a trimis mingea cu capul, portarul a respins în față, iar Sergiu Buș, pe fază, a trimis-o în poartă.

Ratări vs. goluri

Gaziștii au început în forță și actul secund, iar Olaru a lovit bara cu un șut din interiorul careului de 16 metri. În minutul 65, Chindia a reușit să reducă din diferență. Mihai Neicuțescu a luat o acțiune pe cont propriu în partea stângă, a pătruns în careu și l-a învins pe Răzvan Pleșca. Peste câteva minute, centralul George Rădulescu l-a iertat de eliminare pe Franck Yameogo care trebuia să vadă al doilea galben și implicit cartonașul roșu pentru un fault dur, iar la scurt timp jucătorul a fost schimbat, chiar dacă începuse meciul din postura de rezervă. În minutul 84, Chindia a primit penalty după ce Lukas Droppa a atins mingea cu mâna în careul de 16 metri, iar Ovidiu Bic a reușit să transforme lovitura de pedeapsă. În minutul 88, șutul lui Droppa de la 25 de metri a fost scos de portar de sub bară, iar la faza următoare Ely Fernandes a trimis puțin peste poartă. În prelungiri, Gaz Metan a cerut lovitură de pedeapsă după un henț al lui Neicuțescu în careul de 16 metri, însă centralul a lăsat jocul să continue, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.


Iordănescu, eliminat

Tehnicianul Edi Iordănescu a încheiat partida de luni seara în tribune. Acesta a primit două cartonașe galbene pentru proteste, regulă introdusă din acest sezon, și nu a încheiat astfel jocul pe banca tehnică. Antrenorul nu a venit nici la interviurile de după joc, iar în locul său a vorbit antrenorul secund Alexandru Radu. „Gaz Metan nu îşi mai propune play off-ul din momentul ăsta, o să încercăm să evităm retrogradarea, pentru că, din câte se pare, nu putem să jucăm fotbal, asta dă dovadă arbitrajul, ne opreşte din drumul spre fotbal”, a spus Alexandru Radu după meci.
    Trimite prin e-mail