joi, 25 iulie 2019

Publicat la 7/25/2019 10:55:00 p.m. de Anonim

Start la asfaltări în Mediaș



Au început lucrările de întreținere și reparații pe străzile din municipiul Mediaș.


Alex PÎNTEA

Prima zonă în care s-a intervenit a fost cea a străzii Baznei, de la ieșirea din municipiu spre Blăjel până la intersecția cu strada Nucului. Artera a fost frezată, iar ulterior se va turna covor asfaltic. Lucrările vor continua apoi pe alte străzi din Mediaș, atât în cartierul Gura-Câmpului, cât și în cartierul Vitrometan, dar și în zona Automecanica.

Covoare asfaltice

Constructorul desemnat de municipalitate, Geiger Transilvania, intervine de la începutul acestei săptămâni în cartierul Gura-Câmpului. Primele străzi pe care se lucrează sunt Baznei și Marțian Negrea. „Zilele trecute am semnat contractul cadru de întreținere a drumurilor din municipiul Mediaș, un contract care se derulează pe o perioadă de patru ani de zile, iar de luni putem să spunem că am început asfaltările pe strada Baznei. Vom continua apoi pe strada Marțian Negrea, pe strada Buzdului, iar după finalizarea acestor lucrări echipele de lucru se vor deplasa în cartierul Vitrometan. Cu siguranță vom ajunge și pe strada Școlii, iar dacă timpul ne va permite vom interveni și în alte zone ale orașului. În paralel cu acest program de întreținere a drumurilor, vom efectua și programul de amenajare a parcărilor, dar și a trotuarelor”, spune primarul Gheorghe Roman.

Contract pe patru ani

Contractul pentru întreținerea drumurilor publice din oraș a fost semnat la sediul Primăriei, zilele trecute. Acesta are o valoare de aproximativ 39 milioane de lei și a fost încheiat între Primăria Mediaș și Geiger Transilvania. Pe lângă reparațiile la drumuri, contractul prevede ca societatea să se ocupe de amenajarea trotuarelor, a parcărilor, plombări asfaltice, ridicarea la cotă a gurilor de scurgere sau căminelor de apă și canalizare, marcaje rutiere, precum și alte lucrări specifice întreținerii drumurilor. „După o muncă în echipă de mai bine de șapte luni, având și supravegherea ANAF, reușim să semnăm cu firma Geiger lucrările de întreținere a drumurilor publice din municipiul Mediaș. Este un contract care se va derula pe parcursul a patru ani de zile și sigur că lucrările care se efectuează se referă în principal la covoare asfaltice, plombe, amenajarea trotuarelor, dar și a parcărilor din municipiul Mediaș”, a mai spus Gheorghe Roman.




    Trimite prin e-mail