miercuri, 3 iulie 2019

Publicat la 7/03/2019 01:05:00 p.m. de Anonim

Excursie pentru 36 de copii din Boarta și Ștenea



Parohia Boarta, din comuna Șeica Mare, a organizat joi, 27 iunie, o excursie în cadrul căreia s-au vizitat Grădina Zoologică din Târgu Mureş, cetatea medievală Sighişoara şi Mânăstirea „Sfântul Dimitrie” de lângă Sighişoara.

Beneficiarii acestei excursii au fost 36 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-15 ani din Parohia Boarta şi filia Ştenea. Grupul a fost însoţit de preotul paroh Gheorghe Marinică Ghincea, alături de două cadre didactice de la şcoala din localitate, precum şi câteva persoane însoţitoare. La mănăstirea „Sf. Dimitrie”, copiii au fost binecuvântaţi de părintele stareţ Ghelasie Ţepeş, care le-a adresat un cuvânt de învăţătură, iar apoi s-au închinat la sfintele moaşte din biserica mănăstirii.

Anda Ghincea
    Trimite prin e-mail