joi, 23 mai 2019

Publicat la 5/23/2019 11:31:00 a.m. de Anonim

Program prelungit la buletine


Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanei Mediaș va avea un program special de lucru cu publicul la sfârșitul acestei săptămâni, atât în ziua de sâmbătă, cât şi duminică, în ziua desfăşurării alegerilor europarlamentare, respectiv a referendumului.


Alex PÎNTEA

Măsura a fost luată în scopul asigurării cadrului necesar derulării în condiţii optime a procesului electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, cât și a referendumului național privind justiția, ambele organizate la data de 26 mai, dar şi pentru a veni în sprijinul alegătorilor ale căror acte de identitate au termenul de valabilitate expirat, potrivit autorităților. Astfel, medieșenii se pot prezenta pentru a solicita eliberarea unor noi acte de identitate, necesare exercitării dreptului la vot, sâmbătă, în intervalul orar 8.00 - 16.00, precum și duminică între orele 8.00 și 20.30.

Măsură excepțională

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu, aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, a decis să prelungească programul de lucru cu publicul la toate serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor de pe raza județului Sibiu pe care le coordonează. „În scopul asigurării cadrului necesar derulării în condiţii optime a procesului electoral pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, cât și a referendumului național privind justiția, ambele organizate la data de 26 mai 2019, dar şi pentru a veni în sprijinul alegătorilor ale căror acte de identitate au termenul de valabilitate expirat, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu, precum şi cele 18 servicii publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale municipiilor, oraşelor şi comunelor (Axente Sever, Dârlos, Laslea, Orlat, Slimnic, Şura Mică, Turnu Roşu), din judeţul Sibiu şi-au stabilit un program special de lucru pentru primiri/eliberări documente, atât în ziua premergătoare, cât şi în ziua desfăşurării alegerilor, respectiv a referendumului. Cetăţenii judeţului Sibiu se pot prezenta la sediile instituţiilor menţionate pentru a solicita noi acte de identitate, necesare exercitării dreptului la vot”, a anunțat directorul Florin Munteanu.

Obligație legală

Potrivit dispoziţiilor legale, cetăţenii au obligaţia să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate deţinut, la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor care arondează pe linie de evidenţă a persoanelor localitatea de domiciliu, respectiv localitatea de reşedinţă. Nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la actele de identitate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40 lei la 80 lei.
    Trimite prin e-mail