joi, 11 octombrie 2018

Publicat la joi, octombrie 11, 2018 de Anonim

Restanțieri la impozite



Medieșenii, persoane fizice și juridice, au plătit la bugetul local până la sfârșitul lunii septembrie peste 26,1 milioane lei, reprezentând taxe și impozite. Bugetul local a încasat până la finalul semestrului al doilea din acest an aproximativ aceeași sumă ca și anul trecut.

Începând din 2 octombrie, contribuabilii care nu s-au încadrat în termenul legal vor fi obligați să plătească și majorări în cuantum de 1% pe lună sau fracțiune de lună. În această situație se regăsesc peste 7.800 persoane fizice si 730 persoane juridice.
„1 octombrie a fost ultima zi în care s-au mai putut achita impozitele locale pentru anul 2018 fără majorări de întârziere. În municipiul Mediaș în primele 9 luni ale anului, au achitat integral impozitele și taxele locale un număr de peste 23.000 persoane fizice, ceea ce reprezintă 64% din totalul persoanelor fizice înregistrate în evidența noastră și 863 persoane juridice, reprezentând 85% din numărul acestora. Totalul încasărilor în această perioadă se ridică la suma de 26,14 milioane de lei. Începând cu data de 2 octombrie, pentru principalele impozite, respectiv impozitul pe clădiri, teren și auto, se vor calcula majorări de întârziere conform reglementărilor legale în vigoare, adică de 1% pe lună sau fracțiune de lună”, avertizează Dan Mărginean, directorul Direcției Fiscale Locale. (A.P.)
    Trimite prin e-mail