vineri, 15 iunie 2018

Publicat la 6/15/2018 12:23:00 p.m. de Anonim

Sportul minții

30 de elevi de școală generală și liceu din municipiul Mediaș au participat la faza finală a Campionatului Național Școlar de Șah „Elisabeta Polihroniade” pentru echipe mixte.


Competiția a avut loc în perioada 7-10 iunie, în stațiunea Băile Olănești, pe trei categorii: clasele I-IV, V-VIII și IX-XII. Un rezultat foarte bun a fost obținut de către Vlad Chiș, elev al Liceului Teoretic „Stephan Ludwig Roth“, cel care a câștigat locul 2 la masa a doua. „Mulțumesc tuturor celor care au jucat în concurs, care a fost un adevărat succes, contribuind prin aceasta la promovarea sportului minții, dar și a imaginii Mediașului. Am avut bucuria de a aduna sub umbrela acestei competiții șahiști de calitate și candidați la titlul de maestru. Totodată, turneul, omologat FIDE, a constituit pentru copiii prezenți în concurs o confruntare cu mari valori ale acestui sport”, a declarat Emil Deliman, antrenor și arbitru al competiției. (A.P.)
    Trimite prin e-mail