Milu OLTEAN |
E istorie „grânarul Europei”, la fel cum sunt îngropate de mult zeci de ferme și sute de suflete, care au sperat că România o să poată să producă și să mănânce de la ea din ogradă. Fermierii au trebuit să-și facă proceduri de lucru, acreditate în fel și chip, iar ciobanii să se utileze cu tot soiul de certificate agreate de instituții croite pe model european. Și ne-a folosit la ceva?
S-a schimbat orânduirea, se agită batiste în vânt și se pun la cale noi planuri de țară. Alte promisiuni, alte termene, alte bugete, alți oameni. Aceeași strategie, urmată orbește în numele unei iluzii deșănțate, tradusă cică în grija pentru cei mulți. Praf în ochi, pentru că adevăratele probleme de țară sunt ascunse sub preș și nici pomeneală să iasă de acolo în viitorul apropiat. Interesele sunt altele și vom vedea curând unde au călcat pe bec Grindeanu și Tudose, de au fost scoși din linia întâi și promovată Dăncilă, în loc. Adică, unde s-au opus și unde se va îndoi de mijloc prima doamnă șefă de Guvern din istoria noastră. Dar să revenim la oile noastre. Că tot s-a promovat o intensă campanie anul trecut, ceva cu „alege oaia”. Și oaia a fost aleasă. Nu râdeți, a fost aleasă la câteva galantare prăpădite și acolo pe unde a trecut ministrul Daea, care și-a dorit oaia mult mai prezentă pe masa de zi cu zi a românilor. Dincolo de raportările cu nu știu câte tone de grâu la hectar și cu recordul la știuleții de porumb, ce puneți, fraților, pe masa de toate zilele a românilor? Pentru că zău, că ar trebui să vă doară nițel capul de treaba asta. Și bineînțeles și de formularul 600 și de legile justiției și de exodul în masă al tinerilor din țara asta, spre alte zări. Nu mai zic de autostrăzi, spitale și altele. Revenind la cele de-ale gurii și de unde vin ele, specialiștii constată că nu stăm bine deloc și că am început anul cu stângul, cu închideri de companii producătoare de zahăr și brânzeturi. Alte ferme, abatoare și mici întreprinzători în alimentație sunt de multă vreme pe butuci. „România devine net importatoare de produse fabricate în străinătate. E trist că s-a ajuns aici, dar în România nu mă mai miră nimic. Ca să avem mai multă prelucrare locală trebuie să avem o strategie de dezvoltare a industriei alimentare care să fie susţinută cu politici publice. Avem nevoie de investiţii din fonduri naţionale sau private“, a spus pentru Ziarul Financiar, Emil Dumitru, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro. E cam clară treaba. Investim și noi în ceva util? Ei, aș! Mergem ca orbii pe o linie care creează dependență de alții, în timp ce aleșii noștri fluieră doine de jale sub nuc și nici gând să-și pună mintea la contribuție pentru a-i stimula pe românii care știu, vor și pot. Indiferent de domeniu, dar acum vorbim de cei interesați să producă hrană de calitate pentru români. Aici, aproape de noi, mă gândesc la serele de la Dumbrăveni și cum s-a ales praful de ele și sunt convins că fiecare dintre noi avem asemenea exemple, de locuri odată productive, de care s-a ales uitarea. E mai simplu să luăm de la alții, decât să facem noi? Poate, mai rentabil pentru unii. Dar, total lipsit de control, pentru noi. Am utilat ciobanii cu GPS pentru oi, le-am dat mănuși sterile și le-am adus văcarilor pompe electrice de muls. Am importat proceduri sofisticate și standarde înalte de calitate, acreditări, certificate, mărci și instituții de control. Și ne-a folosit la ceva? Mâncăm tot mai puțin de la noi și tot mai mult de la alții. Asta, când nu ne mâncăm între noi.