Municipalitatea va susține proiectele de investiții ale societăților ECO-SAL și Apa Târnavei Mari pe anul în curs. Este vorba de continuarea unor lucrări, dar și de demararea unora noi. Necesitatea acestora a reieșit în urma întâlnirilor avute de conducerea Primăriei cu medieșenii.
Autor: Alex PÎNTEA
Primarul Gheorghe Roman s-a întâlnit cu managerii societăților ECO-SAL și Apa Târnavei Mari, pentru a discuta despre obiectivele de investiții pe anul în curs. Discuțiile au avut loc în contextul în care bugetul municipiului, unul mai mic decât anul precedent, este în prezent în stadiul dezbaterii publice.
Stație modernizată
Societatea ECO-SAL vrea să realizeze un proiect de amenajare a punctelor de colectare a deșeurilor din cartierele cu blocuri, să achiziționeze cinci puncte de colectare subterană, iar cel mai important proiect se referă la modernizarea stației de sortare a deșeurilor. „În luna decembrie, am reușit să finalizăm achizițiile publice pentru lucrările de amenajare a punctelor de colectare a deșeurilor din cartierele cu blocuri. Contractul a fost semnat la începutul anului 2018 și, odată ce vremea ne va permite, vom începe amenajarea acestor puncte. Proiectul se desfășoară pe parcursul a 24 de luni, iar toate punctele de colectare din Mediaș vor fi amenajate. Ele vor fi îngrădite, vor fi dotate cu recipienți pentru colectarea tuturor categoriilor de deșeuri, cu panouri de informare, iar unele puncte vor fi monitorizate video. De asemenea, în acest an vom amenaja și cinci puncte subterane de colectare a deșeurilor, pentru că au mai rămas cereri pe care nu le-am putut finaliza anul trecut. Cel mai mare obiectiv de investiții și cel mai important, spun eu, se referă la modernizarea stației de sortare privind tratarea mecanică a deșeurilor care intră în stație”, a explicat Iosif Balog, directorul general al operatorului de salubritate.
Proiect regional
Apa Târnavei Mari S.A. și-a propus continuarea investițiilor de modernizare a rețelor de apă și canalizare în municipiul Mediaș. Totodată, operatorul pregătește un proiect de investiții în toată zona de nord a județului, aflat în faza evaluării studiului de fezabilitate. „Operatorul regional, cu sprijinul Primăriei Mediaș, dorește să continue seria de investiții în modernizarea rețelelor de apă și canalizare, pentru a asigura un confort sporit locuitorilor Mediașului. Propunem spre realizare o serie de investiții, unele în continuare, cum e strada Christian Schesaeus, în zona Vasia - strada Toma Ionescu, în cartierul Vitrometan - strada Vlădeasa, iar în cartierul Gura-Câmpului - strada Feleac, lucrări care se află în faza pregătirii proiectelor. Un obiectiv important îl reprezintă pregătirea unui proiect regional, care vizează investiții în toată aria de operare în zona de nord-est a județului Sibiu. Acesta presupune realizarea rețelelor de apă și canalizare acolo unde acestea nu există și modernizarea acolo unde este cazul. Valoarea estimată a proiectului se ridică la 116 milioane de euro. Avem studiul de fezabilitate finalizat, iar acesta se află în evaluarea Autorității de Management și a reprezentanților Comisiei Europene. Sperăm ca în prima jumătate a anului să finalizăm cu acest studiu, astfel încât să putem întocmi aplicația de finanțare, în vederea obținerii fondurilor necesare”, a precizat Ioan Munteanu, directorul general al operatorului regional de apă și apă uzată.
GHEORGHE ROMAN | primar: „Era firesc să mă întâlnesc cu directorii societăților comerciale înființate de către Consiliul Local și să le spun că, spre deosebire de anul 2017, bugetul Mediașului este mult mai mic. În același timp, însă, suntem conștienți de faptul că anumite lucrări de investiții trebuie să continue, iar altele trebuie să înceapă. Mă bucur că am găsit deschidere la ambele societăți și am căzut de acord ca unele investiții să le susținem în continuare. Am luat act de propunerile făcute de către directorii ECO-SAL și Apa Târnavei Mari, iar aceste investiții vor fi realizate, pentru că au rezultat în urma întâlnilor pe care le-am avut cu medieșenii pe parcursul anului 2017 în diverse zone ale orașului.”