sâmbătă, 7 octombrie 2017

Publicat la 10/07/2017 08:37:00 p.m. de Anonim

Parcare plătită prin SMS


Medieșenii își pot achita parcarea direct cu telefonul mobil. Facilitatea a intrat în vigoare săptămâna aceasta.


Autor: Alex PÎNTEA

Primăria municipiului Mediaş, prin Direcţia de Administrare a Domeniului Public, în parteneriat cu firma Piconet SRL, a implementat serviciul TPARK® de plată a parcării prin SMS. Astfel, pe lângă autotaxarea prin intermediul parcometrelor, șoferii pot achita taxa de parcare cu ajutorul telefonului mobil. În zona centrală a orașului există trei zone distincte cu parcări amenajate, fiecare cu un alt tarif. Pentru a veni în sprijinul șoferilor vor fi amplasate panouri informative în toate parcările amenajate cu plată din oraş.

Facilitate pentru şoferi

De luni, șoferii care folosesc parcările ce aparţin municipalității au la dispoziţie mai multe modalităţi prin care îşi pot achita taxa de parcare. Astfel, pe lângă autotaxarea prin intermediul parcometrelor amplasate în parcările publice amenajate, a fost pus în funcţiune un nou sistem de plată prin SMS. „Este vorba de cel mai inteligent sistem de plată a parcării. Prin implementarea serviciului TPARK de plată a parcării prin SMS, taxa de parcare se va putea achita rapid și simplu, direct cu telefonul mobil. Noua facilitate va funcţiona concomitent cu autotaxarea“, a explicat Mihaela Calborean, directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public din municipiul Mediaş.

Trei zone

Până în acest moment, au fost delimitate trei zone distincte cu parcări. Acestea au fost numerotate cu 1, 2 și 4, iar în perioada următoare va fi definitivată și zona 3. Zona 1 cuprinde parcările cu plată deservite de parcometre din zona restricționată a Pieței Regele Ferdinand I. Tariful pentru aceasta de 1,30 euro plus TVA pentru o oră de parcare. Zona 2 include parcările cu plată deservite de parcometre de pe strada Stephan Ludwig Roth, porțiunea cuprinsă între Școala Gimnazială nr. 4 și Alpha Bank. Taxa pentru o oră de parcare aici este de 0,80 euro plus TVA. În sfârșit, zona 4 cuprinde parcările cu plată amenajate în municipiul Mediaș, deservite de parcometre, de pe străzile Mihai Eminescu, Unirii, Constantin Brâncoveanu, Piața Corneliu Coposu, Pompierilor și Cloșca. În acest caz, tariful este de 0,30 euro plus TVA pentru două ore de parcare. În zonele 1 și 3, parcarea este taxabilă de luni până vineri, între orele 8.00 și 20.00, iar la sfârșit de săptămână între 8.00 și 14.00, în timp ce în zona 4 se plătește parcarea doar în zilele lucrătoare, în intervalul orar 8.00 - 17.00. În afara programului stabilit, parcarea este gratuită.

Disponibil în principalele rețele mobile

Sistemul TPARK® de plată a parcării cu telefonul mobil este disponibil pentru utilizatorii rețelelor de telefonie Digi, Orange, Telekom și Vodafone. Trimiterea SMS-ului este gratuită în rețelele Vodafone, Telekom și Digi și se taxează cu 5 cenți plus TVA pentru clienții Orange. În plus, există aplicația gratuită TPARK, pentru Android, iOS și Windows Phone, prin intermediul căreia se poate realiza plata parcării prin SMS, simplu și comod, fără a mai memora numerele scurte sau codurile aferente duratelor de parcare, în 32 de orașe din România, printre care se numără Brașov, Cluj Napoca, Reghin sau Sighișoara.

Modul de plată

Șoferii din Mediaș au la dispoziție trei opțiuni de plată a parcării cu telefonul mobil. Plata parcării se realizează rapid, prin trimiterea un SMS la numărul scurt 7420, în care trebuie menţionat codul aferent opțiunii de plată și numărul de înmatriculare al mașinii. Astfel pentru zona 1, se trimite „171 număr maşină“, spre exemplu 171SB01ABC. Pentru zona 2, se trimite „172 număr maşină“, iar pentru zona 4, „174 număr maşină“. După expedierea SMS-ului, șoferii vor primi un mesaj care confirmă că parcarea a fost activată. Lipsa SMS-ului de răspuns indică faptul că parcarea nu a fost plătită, un posibil motiv fiind creditul insuficient în cazul numerelor prepay. Două sau mai multe SMS-uri consecutive însumează timpul de parcare.
    Trimite prin e-mail