Incendiile de vegetaţie uscată continuă să le dea bătăi de cap pompierilor medieşeni.
Sâmbăta trecută, aceştia au fost solicitaţi în cartierul Vitrometan, pe strada Rubinului, acolo unde un echipaj de pompieri a intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de acest tip. Flăcările au fost stinse cu rapiditate, nu înainte însă de a afecta vegetaţia uscată pe o suprafaţa de aproximativ un hectar. „Detaşamentul de pompieri Mediaş s-a deplasat la faţa locului cu două autospeciale şi s-a reuşit izolarea şi stingerea rapidă a focului. Din fericire, incendiul nu s-a extins pe o suprafață mai mare. Nicio persoană nu a avut de suferit în urma producerii incendiului“, a precizat Căpitanul Bianca Slomnea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu. Pompierii medieşeni încearcă să afle care a fost cauza producerii acestui incendiu de vegetaţie uscată. (A.P.)