vineri, 22 aprilie 2016

Publicat la 4/22/2016 04:00:00 p.m. de Redacţie

Câte doi pe un loc

Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, prima bursă generală a locurilor de muncă din acest an.
La Mediaş, aceasta trebuia să înceapă la ora 9.30, la Centrul Cultural Casa Schuller, însă, la ora programată pentru deschiderea evenimentului, doar trei din cei 18 angajatori erau prezenţi. Bursa a început, totuşi, cu o întârziere de 20 de minute, iar până la finalul zilei, 180 de persoane au fost selectate în vederea suţinerii unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului. „Cele 320 de persoane prezente la Bursa generală a locurilor de muncă de la Mediaş au avut de ales dintr-un număr de 143 locuri de muncă puse la dispoziţie de 18 agenţi economici. Dintre persoanele intervievate, un număr de 180 au fost selectate în vederea încadrării, urmând a ocupa un loc de muncă după susţinerea unui interviu sau a unei probe de lucru la sediul angajatorului”, a precizat Dana Radu, responsabil relaţii mass-media în cadrul AJOFM Sibiu.
Bursa generală este o măsură activă pentru prevenirea şi combaterea şomajului şi a fost deschisă tuturor celor care nu au un loc de muncă sau care doresc schimbarea celui actual. Participarea, atât a agenţilor economici, cât şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a fost gratuită. (A.P.)
    Trimite prin e-mail