miercuri, 20 ianuarie 2016

Publicat la 1/20/2016 02:24:00 p.m. de Anonim

Accident cu cinci răniţi la ieşirea din comuna Târnava

Drumul Naţional 14 a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, scena unui nou accident dramatic. Sâmbăta trecută, în jurul orei 22.00, două autoturisme s-au ciocnit frontal la ieşirea din comuna Târnava spre Copşa Mică. Un conducător auto aflat la volanul unui  Volkswagen care se îndrepta spre Sibiu nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit de un autoturism Mercedes care circula regulamentar. În urma impactului violent, cinci persoane au fost rănite, dintre care două au ajuns la spital, în stare gravă. Cercetările în acest caz sunt continuate de lucrătorii Biroului Poliţiei Rutiere Mediaş. (A.P.)
    Trimite prin e-mail