Ambele echipe de junioare ale Clubului Sportiv Şcolar Mediaş au fost învinse pe teren propriu, în etapa desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute. Junioarele 3 au pierdut partida cu LPS Sebeş, iar junioarele 1 au cedat în faţa echipei Arena Târgu-Mureş. Primele care au evoluat duminica trecută, în sala de sport a Şcolii Generale nr. 5, au fost junioarele 3 în compania echipei LPS Sebeş. Formaţia vizitatoare a condus cu 11-3 la pauza mare, pentru ca la final să se impună cu 23-9. În cea de-a doua partidă, junioarele 1 ale Clubului Sportiv Şcolar Mediaş au întâlnit Arena Târgu-Mureş. A fost 14-10 pentru oaspete la pauza mare, care s-au impus în cele din urmă cu 33-28. „Nu pot să spun că sunt nemulţumit de evoluţia generală a jucătoarelor, cât de evoluţia scorului. Normal că nu te poţi bucura atunci când pierzi. Fetele sunt în progres, cum am mai spus. Am schimbat echipa în proporţie de 90% faţă de anul trecut. Asta e soarta, ăsta este rostul nostru, al cluburilor şcolare, să formăm copii, să formăm handbaliste care apoi să se ducă mai departe la eşaloanele de seniori“, consideră antrenorul Mihai Moldovan. (A.P.)