Un șofer în vârstă de 28 de ani, din Agârbiciu, și-a văzut moartea cu ochii, când, din cauza vitezei, a intrat într-un cap de pod. Accidentul s-a petrecut în această dimineaţă, pe DN 14, la ieșirea din Şeica Mare spre Sibiu. „Un tânăr în vârstă de 28 de ani, domiciliat în localitatea Agârbiciu, în timp ce conducea autoturismul pe DN 14, având direcţia de deplasare Mediaş - Sibiu, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la ieşirea dintr-o curbă la dreapta, pierde controlul asupra direcţiei de deplasare, părăseşte partea carosabilă şi intră în coliziune cu un cap de pod. În urma auto-accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto. Poliţiştii rutieri continuă cercetările“, a anunțat subcomisarul Luciana Lazăr, purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu. (A.L.)