Treziţi de slogane despre puterea poporului de a-şi decide soarta, grecii au spus un „NU” ferm creditorilor şi măsurilor de austeritate propuse. În fapt, nu-i simplu să te ceri tras pe linie moartă cu mâna ta, să-ţi tai singur din pensie, să-ţi creşti taxele şi impozitele, să te bagi singur la jug. Într-o lume în care banii noi se fac din datorii, meciul Grecia-UE pare că a ajuns la 11 metri. Dar cum datoriile fac lumea să se mişte, nu e exclus ca arbitrii să dea prelungiri la prelungiri.
 |
| Milu OLTEAN |
Pe hârtie, ideea unei Europe unite sub acelaşi steag şi principii nu avea cum să dea cu virgulă, dar particularităţile fiecărei celule aduse către un corp comun poate să aducă perturbări în sistem. Oare sistemul n-a fost gândit şi cu aceste perturbări? Filosofând puţin, e interesant să te întrebi: cine are puterea? Vorbim de puterea de a lua decizii, de a le pune în aplicare, de a decide viitorul oamenilor. Viitorul europenilor, că tot vorbim de un caz de pe bătrânul continent. Teoretic, puterea e în mâinile oamenilor, care îşi activează această forţă extrăgând din mijlocul lor indivizi charismatici, pe care-i trimit să-i reprezinte. Practic, oare cum funcţionează sistemul şi cine ia deciziile? Unde e adevărata putere? Grecia pare prinsă într-un cerc vicios; pe de o parte cetăţenii au decis că nu e cazul să se treacă la măsuri de austeritate şi nici la o strângere a curelei, iar politicienii fraternizează cu mulţimea, gata să pună în aplicare vrerea celor mulţi. Emulaţia care indică faptul că puterea e în mâna poporului e fantastică şi pradă acestui sentiment e greu să te mai gândeşti la ziua ce vine, la scadenţe, la rate, la dobânzi. Şi totuşi, dincolo de valul de frenezie şi de puseul de adrenalină al celor care au dat un bobârnac creditorilor, zilele care urmează vor trebui să facă lumină şi să dea răspunsuri la cum anume va funcţiona Grecia în continuare. Cu băncile închise şi incapabil să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali, guvernul Greciei va trebui să-şi finanţeze activitatea, să asigure traiul zilnic, să plătească facturi, să-şi întreţină funcţionarea. O zi, două, trei, cinci, zece. Şi apoi cresc taxele şi scad cheltuielile. Încep tăierile, lumea se agită, începe deranjul în stradă, se cer demisii... Inevitabil, într-o perioadă de timp se va ajunge la un moment zero, tot la un plan de salvare a ţării, când se vor da exemple din trecut, cu moşii şi strămoşii care au înfrânt greutăţile vieţii. Cel mai probabil, cei care i-au pus pe greci să-şi voteze viitorul imediat, ştiu acest lucru, dar plasarea iluzorie a puterii şi deciziei în mâna poporului e o stratagemă bună pentru a impune mai apoi măsuri dure, pentru că finanţiştii ştiu foarte bine adevărul că: banii noi se creează azi din banii împrumutaţi. Banii din datorii aduc în piaţa alţi bani, care urmează să fie plătiţi în rate şi care, la rândul lor, pot fi şi ei împrumutaţi mai departe. Aşa funcţionează azi lucrurile, pentru ca banii să existe în circulaţie e nevoie de credite permanente, iar pe acest considerent Grecia va avea nevoie de credite, în măsura în care creditorii vor avea nevoie de Grecia. Sub iluzia că meciul se decide între jucători, arbitrii vor mai acorda probabil prelungiri la prelungiri, până ce meciul se va încheia aşa cum trebuie pentru binele tuturor. Pe hârtie, ideea unei Europe unite sub acelaşi steag şi principii nu avea cum să dea cu virgulă... sau?
