marți, 16 iunie 2015

Publicat la 6/16/2015 06:28:00 p.m. de Redacţie

Căpuşele, în vizor! Municipalitatea a început dezinsecția



Săptămâna aceasta se vor face tratamente pentru combaterea căpușelor la nivelul municipiului Mediaș.

Pentru a preveni problemele cauzate de aceste insecte, municipalitatea a demarat, astăzi, prin intermediul Serviciului Public de Ecologizare, aplicarea unor tratamente în parcuri şi locuri de joacă. „Angajații Serviciului Public de Ecologizare vor acționa în parcurile și locurile de joacă din municipiul Mediaș. Acțiunile de combatere a căpușelor se vor încheia sâmbătă, 20 iunie”, a precizat Ioana Făgădar, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaş.
La începutul lunii trecute, 26 de medieşeni au fost muşcaţi de căpuşe într-o singură săptămână. Anul acesta, peste 50 de persoane au avut de suferit de pe urma acestora. Muşcăturile au fost semnalate în mai multe zone ale oraşului, atât în parcul central, cât şi în cartierele Gura-Câmpului, Moşnei şi Vitrometan.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu recomandă măsuri de precauţie atunci când mergem în natură. „Vremea caldă şi umedă favorizează înmulţirea căpuşelor şi, de aceea, este bine să avem grijă atunci când mergem în natură să ne luăm unele măsuri de protecţie. Este bine să evităm zonele în care se ştie că există căpuşe, zonele cu iarbă mare, zone umede, împădurite. De asemenea, este nevoie de haine deschise la culoare, care să îmbrace cât mai bine corpul, dar şi de încălţăminte care să nu aibă decupaje sau orificii”, a explicat Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Sibiu. (A.P.)
    Trimite prin e-mail