joi, 14 mai 2015

Publicat la 5/14/2015 11:30:00 a.m. de Anonim

Educație rutieră prin „senzații tari“ la Mediaș


Medieşenii pot testa, astăzi şi mâine, un simulator de accidente. Rotaract Club Mediaș, în colaborare cu Poliția Rutieră și Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret organizează timp de două zile campania „Condu prudent! Alege viața”.

Campania presupune conștientizarea șoferilor participanți la trafic prin informarea acestora, oferirea câte unui pliant și a unui autocolant specific, precum și a posibilității de a testa un simulator de accidente. Acesta va fi amplasat în Piața Corneliu Coposu, în fața Primăriei Mediaș și poate fi testat de orice doritor. „Simulatorul poate fi testat de orice doritor în zilele de 14 mai, între orele 16.00 și 19.00, și în 15 mai, între orele 10.00 și 19.00. Simulatorul este un scaun cu centură de siguranță, amplasat pe un plan înclinat, care, în cădere liberă, reproduce un impact la o viteza de 20 km/h. Pentru ca evenimentul să fie complet, va exista și o expoziție auto, ce are ca scop informarea și oferirea unei game largi de servicii și produse pentru posesorii de autovehicule şi oferă acestora posibilitatea efectuării unui test drive cu maşinile expuse. Le mulțumim pe această cale celor care au făcut posibilă desfășurarea acestei campanii la Mediaș, dealer Dacia - SC Gammis SRL, spălătoria Aqua, școala de şoferi Autoprest și colaboratorilor noștri, Poliția Rutieră Mediaș, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret respectiv Crucea Roșie Mediaș“, spun organizatorii evenimentului. (A.P.)
    Trimite prin e-mail